Mediafax Eugen Tomac spune că George Simion joacă o piesă, prin care încearcă să convingă alegătorii lui...
Actualitatea
Mediafax Cele două decrete prezidențiale au fost supuse votului parlamentului miercuri și au întrunit majoritatea de două...
Mediafax Mai exact, am cerut să fie verificat dacă resursele financiare alocate de USR acestei campanii au...
Mediafax Poliția chineză a anunțat, printr-un comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că Aaron Boupendza...
Mediafax Iranul „nu este departe” de a avea bomba atomică, a avertizat Rafael Grossi, directorul general al...
Mediafax „În urma atacului de ieri (marți – n.r.), am depus astăzi (miercuri – n.r.) solicitarea către...
Mediafax „Situația generată de modul tendențios și iresponsabil în care au fost aruncate în spațiul public informații...
Mediafax „Știți, există o persoană care locuiește în Statele Unite, despre care s-ar putea spune că este...
Mediafax Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reţinut la domiciliu său...
Mediafax Polițiștii din Bolintin Vale au prins în flagrant delict, în curtea unei locuințe, pe strada Republicii,...
Mediafax „Acest acord de mediu marchează un moment important pentru viitorul energetic al României și pentru protejarea...
Mediafax Universitatea din București (UB) le solicită tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din 2025 să semneze o...
Mediafax ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora...
Mediafax În perioada 8-15 aprilie 2025, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut...
Mediafax „Centrul sărbătorii Paştelui iudaic este celebrarea minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roșie,...
Mediafax Uniunea Europeană a stabilit că șapte țări sunt acum considerate „sigure” pentru întoarcerea migranților care solicită...
Mediafax Procurorii DIICOT cer judecătorilor arestarea preventivă a cinci tineri din județul Brăila, cercetați pentru trafic de...
Mediafax Municipiul București a lansat oficial Planul de Acțiune pentru Oraș Verde (PAOV), un demers strategic de...
Mediafax Președintele francez Emmanuel Macron promite miercuri că persoanele care „încearcă să intimideze” ofițerii de penitenciare și...
Mediafax „Localitățile limitrofe Bucureștiului trebuie să devină parte a Capitalei. Acest lucru este sigur, pentru că doar...
Mediafax Tineke Strik, un politician olandez ecologist care a condus un grup transpartinic de parlamentari europeni pentru...
Mediafax Rusia utilizează drone „kamikaze” de tip Shahed încărcate cu substanțe toxice împotriva Ucrainei, potrivit unei declarații...
Mediafax „Vom avea cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani. Inflația uriașă din România este...
Mediafax Politico și Le Monde au anunțat inițial că cei doi vor veni la Paris la sfârșitul...
Mediafax Potrivit MApN, la exercițiu vor participa aproximativ 4.000 de militari și 913 mijloace tehnice din 10...
Mediafax Comisia a declarat miercuri că a primit peste 4 000 de alerte pentru produse periculoase anul...
Mediafax Statutul meu este de președinte al USR, ceea ce înseamnă că sunt singurul reprezentant legal al...
Mediafax Danemarca urmează să devină prima țară membră NATO care trimite soldați neînarmați în Ucraina pentru un...
Mediafax Lotul României a fost format din patru eleve de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București....
Mediafax Întrebat dacă își dorește ca membrii USR să se implice mai mult în campania sa, Dan...
Mediafax O echipă de cercetători de la King’s College London a reușit să crească un dinte în...
Mediafax „Nu mai avem timp, trebuie să acţionăm ACUM să ne protejăm tinerii de droguri şi să...
Mediafax În primul trimestru din 2025, secțiunea Locuri de Muncă de pe OLX România a înregistrat o...
Mediafax Statele din prima linie să aibă acces privilegiat la fondurile europene pentru apărare, este solicitarea făcută...
Mediafax Partidul REPER își exprimă îngrijorarea față de modul în care Biroul Electoral Central (BEC) interpretează și...
Mediafax Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, a avut mai multe apariții publice în ultimele...
Mediafax Primarul comunei Cornești, jud. Cluj, Chifor Cornel Vasile, acuzat de delapidare după ce a sustras motorină...
Mediafax Comisia Europeană a prezentat miercuri raportul anual privind „Safety Gate”, sistemul european de alertă rapidă pentru...
Mediafax Deputatul USR Iulian Bulai, liderul Grupului european ALDE din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE),...
Mediafax Coreea de Nord a obținut peste 20 de miliarde de dolari sprijinind efortul de război al...
