Preşedintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu aşa-numita „Mamă a tuturor bombelor” (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE.
Într-un interviu pentru canalul conservator Newsmax joi seara, Donald Trump a negat că ar avea în vedere să trimită trupe pe teren în Iran, ceva ce ar putea atrage SUA într-un conflict mult mai imprevizibil şi riscant în Orientul Mijlociu.
„Nu voi folosi arma nucleară. Nu avem de ce să o facem”, a afirmat Trump în interviu, după ce CNN a dezvăluit joi că Casa Albă intenţionează să lanseze cea mai mare bombă non-nucleară împotriva Iranului după alegerile legislative din 3 noiembrie.
„Mama tuturor bombelor nu este nucleară. Este o bombă extrem de mare, e ca o mică bombă nucleară”, a explicat Trump, care nu a dezminţit informaţiile CNN şi nici nu a clarificat dacă a autorizat utilizarea ei.
CNN a informat joi că Pentagonul are pregătite planuri pentru a folosi potenţial MOAB – sau GBU-43/B – împotriva infrastructurii energetice şi nucleare a regimului iranian, în cazul în care Donald Trump ar autoriza reluarea atacurilor în Orientul Mijlociu.
Utilizarea MOAB ar reprezenta o escaladare gravă a conflictului cu Iranul, iar bomba este într-atât de mare încât necesită să fie lansată din avioane lente de transport militar Hercules, ceea ce impune sprijin aerian şi o planificare delicată.
Întrebat dacă ia în considerare desfăşurarea de trupe la sol în Iran, Trump a declarat: „Nu, nu văd” această posibilitate.
Editor : Sebastian Eduard
