Judecătorul de la Tribunalul București, care a respins cererea de arestare preventivă a DIICOT în dosarul azilelor ilegale din Bihor și care a considerat că Viorel Pașca, familia lui, și Delia Păcală trebuie cercetați în continuare sub control judiciar, a explicat motivele pentru care a luat această decizie. Pe scurt, potrivit instanței, deși există „suspiciunea rezonabilă” că au comis infracțiunile de care sunt acuzați, respectiv trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional organizat, aceștia nu mai reprezintă și un „pericol social” în așa fel încât să fie nevoie de arestarea lor preventivă în timp ce DIICOT continuă ancheta, astfel că pot fi cercetați și sub control judiciar.
În dosarul DIICOT legat de azilele ilegale din Bihor ale lui Viorel Pașca, judecătorul de drepturi și libertăți din Tribunalul București, ca să ajungă la o decizie în legătură cu măsura preventivă pe care o aprobă, a analizat situația expusă ținând cont de trei condiții.
În ceea ce privește prima condiție, tratată repede, judecătorul arată că „s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de toți cei șase inculpați, fiindu-le adusă la cunoștință această calitate”.
Există suspiciunea rezonabilă că Pașca a săvârșit infracțiunile din dosarul DIICOT?
În ceea ce privește a doua condiție, judecătorul a analizat dacă există „suspiciunea rezonabilă” că inculpații din dosarul DIICOT au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați, respectiv au constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.
- E important de menționat în acest context că existența „suspiciunii rezonabile” presupune „existența unor fapte sau informații apte să convină un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea”.
- Practic, judecătorul de drepturi și libertăți nu stabilește vinovăția concretă, acest lucru urmează să fie stabilit când dosarul va fi trimis în judecată.
Menționăm că acuzațiile DIICOT au fost tratate, pe larg, separat, aici și aici.
În ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și de constituire a unui grup infracțional organizat, judecătorul a concluzionat că în cazul tuturor persoanelor acuzate în acest sens de DIICOT, adică Viorel Pașca, soția lui și cei trei copii, dar și Delia Păcală, administratoarea azilelor ilegale, există „suspiciunea rezonabilă” că aceștia le-au săvârșit.
Ce a reținut judecătorul în cazul lui Viorel Pașca
Judecătorul subliniază că DIICOT a probat „suficient” că Viorel Pașca a coordonat activitatea de la Dumbrava și că „urmărea obținerea unor beneficii patrimoniale (n.r. Cum ar fi bani) rezultate din gestionarea veniturilor acestora.
Despre Viorel Pașca, judecătorul mai subliniază că era cel care se afla în contact cu reprezentanții unor instituții pentru a prelua persoane vulnerabile și se asigura că nu au locuință și aparținători. Și Viorel Pașca a recunoscut acest lucru în fața instanței.
Judecătorul arată că „rezultă indicii” din dosar că persoanele vulnerabile erau supuse „unui set de reguli interne care presupuneau preluarea bunurilor personale, a actelor de identitate, a telefoanelor mobile, a cardurilor bancare și a sumelor de bani deținute asupra lor, precum și limitarea contactului cu exteriorul”.
„Așadar, judecătorul apreciază că aceste împrejurări susțin existența unui mecanism de control exercitat asupra beneficiarilor pe întreaga durată a cazării și de limitare a autonomiei persoanelor vulnerabile (…)
Aceste măsuri de control exercitate asupra beneficiarilor sunt relevante (…) deoarece au reprezentat cadrul în care inculpatul exercita controlul asupra veniturilor persoanelor cazate” , este un fragment din motivarea judecătorului de la Tribunalul București.
Judecătorul mai subliniază și că probele adunate de DIICOT „conturează indicii potrivit cărora inculpatul urmărea obținerea și controlul veniturilor generate de persoanele vulnerabile aflate în locațiile administrate de acesta”.
„Judecătorul apreciază că aceste probe consolidează suspiciunea rezonabilă privind existența unui mecanism centralizat de administrare a actelor, cardurilor și veniturilor persoanelor vulnerabile.
De asemenea, materialul probator relevă că interesul inculpatului nu se limita la încasarea pensiilor și indemnizațiilor curente, ci viza și alte beneficii financiare generate de persoanele aflate în locațiile administrate de acesta”, este un alt fragment din motivare.
A treia condiție – cea care a decis dacă trebuie arestați preventiv sau nu
În ceea ce privește a treia condiție, judecătorul subliniază că, la nivel general, acuzațiile de trafic persoane și constituire de grup infracțional organizat reprezintă „dintre cele mai grave prevăzute de legea penală”.
În plus, „numărul foarte mare al persoanelor pretins vătămate, perioada îndelungată în care activitatea s-ar fi desfășurat și caracterul organizat al acesteia, sunt elemente care, privite în mod abstract, sunt apte să genereze un sentiment de insecuritate socială și să fundamenteze existența unui pericol ridicat pentru ordinea publică”, mai arată judecătorul.
Însă, analizând contextul particular al dosarului, judecătorul subliniază că este un „context care diferențiază în mod fundamental această cauză de tipologia clasică a cauzelor având ca obiect infracțiunea de trafic de persoane”.
„Complicitatea” instituțiilor statului
În acest sens, potrivit judecătorului care citează dosarul DIICOT, „o parte semnificativă dintre persoanele ajunse în locațiile administrate de inculpați nu au fost identificate ori recrutate în mod direct de către aceștia, ci au fost direcționate către acele locații chiar de instituții publice (unități medicale, servicii de ambulanță, autorități ale administrației publice locale ori servicii publice de asistență socială”.
Judecătorul subliniază la acest capitol că instituțiile, „confruntate cu persoane aflate în situații extreme de vulnerabilitate socială și medicală, nu au identificat alte soluții efective pentru protecția acestora”.
„Această constatare nu conduce la concluzia că activitatea desfășurată de inculpați ar fi fost, prin ea însăși, licită ori justificată și nici nu exclude posibilitatea ca, profitând de această realitate socială, inculpații să fi urmărit obținerea unor foloase patrimoniale prin modalitatea descrisă de acuzare
Ea demonstrează însă că prezenta cauză nu poate fi analizată exclusiv prin prisma gravității abstracte a infracțiunilor cercetate, fără evaluarea împrejurării esențiale că activitatea desfășurată de inculpați s-a dezvoltat și s-a menținut în timp într-un context în care chiar instituțiile statului apelau la inculpați pentru rezolvarea unor situații pe care nu reușeau să le gestioneze prin propriile mecanisme instituționale”, menționează judecătorul.
Despre modul în care erau tratate efectiv victimele identificate de DIICOT
Instanța mai arată că „locațiile administrate de inculpați nu funcționau cu respectarea cadrului legal aplicabil furnizării serviciilor sociale și nu îndeplineau standardele impuse de legislația specifică”.
În același timp, „persoanele cazate beneficiau de spații amenajate pentru locuire dotate cu paturi speciale, noptiere, grupuri sanitare și televizoare, aspecte care relevă existența unor spații de cazare, de curățenie și igienă corespunzătoare” și beneficiau și de „hrană, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale”.
„Aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă și nici concluziile rezultate din celelalte probe privind existența unor deficiențe serioase referitoare la administrarea tratamentului medicamentos, lipsa personalului calificat, insuficiența supravegherii ori nerespectarea standardelor prevăzute de legislația în materia serviciilor sociale.
Relevă, însă, că prezenta cauză nu corespunde ipotezei unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, împrejurare ce diminuează intensitatea pericolului concret pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate”, este un alt fragment din motivarea judecătorului.
Concluzia judecătorului este că „prezenta cauză nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat și insuficient raportat la exigențele legale, hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicație și acces la servicii medicale, precum și efectuarea formalităților necesare în caz de deces”.
În plus, având în vedere că majoritatea victimelor identificate de DIICOT erau persoane fără adăpost, fără familie sau abandonate, „fără a minimaliza gravitatea acuzațiilor și fără a aprecia că lipsa autorizări iori nerespectarea standardelor legale de funcționare ar putea fi justificată prin împrejurările cauzeli, judecătorul nu poate ignora că alternativa concretă existentă (..) nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecție instituțională, respectiv revenirea în stradă”.
„Această împrejurare nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea infracțiunilor cercetate și nici să justifice eventualele încălcări ale legii penale, însă reprezintă un element factual care trebuie avut în vedere în evaluarea necesității privării de libertate și a intensității pericolului concret pentru ordinea publică”, a mai arătat judecătorul.
De ce a mai considerat că nu este necesară arestarea preventivă
Pe lângă argumentele judecătorului, expuse mai sus, acesta mai arată că DIICOT nu a furnizat argumente pentru care se impune arestarea preventivă în locul controlului judiciar.
„Sub acest aspect, judecătorul constată că activitatea descrisă de acuzare a încetat în urma intervenției organelor judiciare, toate locațiile fiind verificate, beneficiarii fiind identificați și relocați, iar principalele mijloace de probă fiind administrate prin efectuarea perchezițiilor domiciliare, ridicarea documentelor, suporturilor informatice, cardurilor bancare și înscrisurilor relevante pentru cauză”, potrivit motivării citate.
Judecătorul a mai ținut cont de faptul că niciunul dintre inculpați nu a încercat să influențeze martori sau să distrugă probe, și nici nu există un risc concret de a se „sustrage de la urmărirea penală”.
„Instanța nu poate verifica, în această etapă procesuală, în ce măsură fiecare dintre actele materiale reținute de acuzare corespunde unei situații concrete de exploatare, fiind nevoită să realizeze analiza exclusiv prin raportare la mecanismul infracțional descris în ansamblu”, a mai subliniat judecătorul.
Despre reacțiile din spațiul public, judecătorul subliniază că „nici argumentul referitor la reacția socială produsă de prezenta cauză nu poate fi analizat exclusiv prin prisma impactului negativ pe care asemenea acuzații sunt, în mod firesc, susceptibile să îl genereze în spațiul public”.
Editor : M.G.
About the Author
