Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, vineri seară, că este prea devreme să se spună cu certitudine că atacurile recente din Marea Neagră ar fi puse la cale de Rusia, dar a precizat că „beneficiarul acestei situaţii de incertitudine” este Rusia.
Întrebat despre o posibilă implicare a Rusiei în atacurile cu drone asupra unor nave în Marea Neagră, Nicuşor Dan a explicat, vineri seară, că aceste atacuri s-au produs în zona un culoar de transport pentru mărfuri folosit de Ucraina.
„Ce este cert este că există un culoar de transport pe care Ucraina l-a folosit pentru produsele ei, care urma conturul ţărmului din Ucraina, România, Bulgaria până în Turcia şi apoi mai departe. Şi că în ultimele zece zile am avut atacuri exact pe acest coridor. E prea devreme ca să dovedim tehnic că a fost un atac rus, dar intuiţia ne spune că beneficiarul acestei situaţii de incertitudine este Rusia. Ăsta este locul la care suntem în momentul ăsta”, a precizat Nicuşor Dan.
În privinţa pierderilor economice provocate de ceea se întâmplă cu navele în Marea Neagră, şeful statului a afirmat că „deja avem o creştere a preţului pe asigurări pe navele care sunt în Marea Neagră”.
„Nu de acum, ci de câteva luni plătesc asigurări mai mari. Evident că acest factor afectează preţurile ţărilor din jur, inclusiv ale României”, a adăugat Nicuşor Dan.
Ministrul interimar al Ministerului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, vineri, în legătură cu incidentul din Marea Neagră în urma căruia la bordul unei nave s-a produs un incendiu, iar şapte marinari sunt daţi dispăruţi, că autorităţile care se ocupă de partea de investigaţie tehnică sunt încă în proces de analiză pentru a stabili dacă drona care a lovit ambarcaţiunea a fost sau nu de provenienţă rusească.
Ţoiu a adăugat că Marea Neagră a devenit unul dintre locurile cele mai riscante pentru navigatori, iar numărul deceselor înregistrate aici depăşeşte riscurile din alte zone de comerţ maritim.
Editor : B.E.
