Curtea de Apel București a decis, joi, să ridice sechestrul impus de DIICOT asupra apartamentelor care aparțin firmelor din grupul Nordis, sechestru în valoare de peste 100 de milioane de euro. Magistrații au respins, însă, o cerere similară depusă de Vladimir Ciorbă, unul dintre principalii inculpați din dosarul Nordis.
Curtea de Apel București a admis contestațiile făcute de două firme din grupul Nordis și a dispus ridicarea sechestrului impus de procurorii DIICOT.
Sechestrul era instituit asupra mai multor apartamente care au o valoare de peste 100 de milioane de euro, potrivit Digi24.
În schimb, magistrații au respins o cerere similară depusă de Vladimir Ciorbă, iar bunurile lui vor rămâne sub sechestru.
Între timp, procurorii DIICOT au extins urmărirea penală față de Laura Vicol, fiind cercetată acum și pentru spălare de bani, fals în declarații și complicitate la înșelăciune.
Editor : M.G.
