Povestea ultimului meșter de clopote de biserică din Liban începe cu o pușcă. În secolul al XVIII-lea, Youssef Gabriel, un fierar local, fabrica în secret puști și îi înarma pe revoluționarii arabi pentru a-i sprijini în revolta lor împotriva Imperiului Otoman, care controla Libanul la acea vreme. Apoi, într-o zi, un inginer rus a venit în satul libanez Beit Chabab pentru a confecționa un clopot de biserică. Gabriel, intrigat, l-a urmărit pe bărbat și a învățat imediat procesul, relatează The Guardian.
Sau, potrivit unei alte povești, patriarhul maronit al vremii, nemulțumit de faptul că Imperiul Otoman bloca importul de clopote de biserică în Munții Liban, l-a însărcinat pe Gabriel să confecționeze un clopot. După mai multe încercări, acesta a reușit și a decis să renunțe la fabricarea armelor, transformându-și atelierul în prima turnătorie de clopote de biserică din Liban.
Punctul comun al acestor povești este faptul că sătenii, impresionați de priceperea lui Gabriel, l-au rebotezat Youssef Naffah – cuvântul „naffah” însemnând „util” sau „de succes” în limba arabă.
Trei secole mai târziu, familia Naffah continuă să fabrice clopote de biserică în Beit Chabab. Fostul atelier, care a făcut parte odată din cele 10 turnătorii de clopote deținute de familie, este condus în prezent de maestrul turnător Naffah Naffah și de cei doi fii ai săi și reprezintă ultimul centru de producție de clopote de biserică rămas în Liban. De asemenea, este singura sursă de clopote de biserică pentru o mare parte din Orientul Mijlociu și chiar pentru comunitățile libaneze din diaspora din Europa, Australia și Statele Unite.
Naffah, în vârstă de 57 de ani, a declarat: „Trebuie să le transmitem această tradiție copiilor noștri, au trecut deja 300 de ani. N-am avut de ales. Chiar și tatăl meu venea la atelier când abia mai putea să meargă”.
Turnătoria se află sub casa lui, la poalele unui deal de unde se pot vedea acoperișurile cu țigle roșii din Beit Chabab și coasta libaneză care se întinde mai jos. Orașul pitoresc, situat în lanțul muntos al Libanului, la aproximativ 30 de minute cu mașina de Beirut, oferă o evadare din haosul orașului și un refugiu față de violența ultimelor două războaie din țară.
Tavanul și pereții turnătoriei sunt înnegriți de fumul emanat de cuptor de-a lungul a zeci de ani, iar podelele sunt acoperite cu clopote aflate în diferite stadii de fabricație.
În exterior se află grămezi de argilă albă amestecată cu păr de capră, fiecare strat uscându-se înainte de aplicarea următorului. Produsul final formează matrița interioară în jurul căreia se toarnă metalul topit. În interiorul atelierului, uneltele moderne se îmbină cu cele vechi: o presă hidraulică stă lângă o nicovală uzată, așezată pe un ciot de copac.
Realizarea fiecărui clopot durează aproximativ două luni. Realizarea matriței interioare durează aproximativ 40 de zile, iar realizarea matriței exterioare – încă o lună, în timpul căreia crucile, ornamentele și semnătura atelierului sunt imprimate pe lutul alb pe măsură ce acesta se întărește.
A treia și ultima etapă este cea mai rapidă: cuptorul este încălzit cu lemne, iar în interiorul acestuia se introduce un amestec de cupru și staniu, care se topește în decurs de 24 de ore. Când metalul este gata, acesta este turnat în matrița clopotului, întărindu-se în trei minute.
Atelierul produce aproximativ 25 de clopote pe an, dintre care circa 20 sunt destinate bisericilor din Liban. Prețul unui clopot depinde în principal de dimensiuni, fiecare 100 kg costând 8.000 de dolari. Un clopot de dimensiuni medii, gata de livrare din turnătorie și care cântărește aproximativ o tonă, costă aproximativ 80.000 de dolari.
„Urăsc să dau clopotele, asta mă întristează întotdeauna, parcă aș da departe un copil”, a spus Naffah. El a arătat spre o matriță la care se lucra, pe interiorul căreia, din lut, se vedeau urme de cruci. „Uită-te la clopotul ăsta, e opera celor două mâini ale mele. Mi-am pus toată inima și sufletul în el”.
Fiecare clopot poartă numele celor care au lucrat la realizarea lui. Un clopot gata de instalare poartă numele lui Naffah, al fiului său Charbel și al celui care l-a comandat. Alte clopote aflate în atelier pentru reparații – unul din 1910, altul din 1932 – poartă numele bunicilor lui Naffah.
Familia explorează Libanul urmărind bisericile, găsind urme ale strămoșilor lor pe tot cuprinsul acestei mici țări mediteraneene. Cel mai vechi clopot păstrat până în prezent care poartă numele lor se află în orașul Qalaat Sahyoun și a fost turnat în 1725.
Sunetul clopotelor face parte din viața de zi cu zi a satelor care se întind pe munții Liban și presară coasta sa întinsă; într-o dimineață de duminică, sunetul se îmbină cu ciripitul păsărilor.
În timpul războiului dintre Hezbollah și Israel din Liban, care a reizbucnit în luna martie, satele creștine din sudul Libanului au fost izolate de restul țării. Invazia terestră a Israelului, care a distrus cu buldozerele zeci de sate din sudul Libanului, a ocolit în mare parte satele creștine, dar le-a lăsat izolate.
Biserica a reprezentat o sursă esențială de alinare pentru creștinii asediați. Ea a organizat distribuirea și transportul ajutoarelor în interiorul și în afara orașelor, precum și peste liniile frontului, atunci când a fost necesar.
Naffah, Charbel și celălalt fiu al său, Youssef, sunt hotărâți să păstreze această tradiție libaneză și locul pe care îl ocupă în cadrul ei. Charbel îi va succeda tatălui său în calitate de maestru al atelierului familiei, iar Youssef îl ajută atunci când nu este ocupat cu studiile la facultatea de medicină.
Youssef a spus că, în cazul în care Charbel ar decide vreodată că nu mai vrea să fabrice clopote, el ar renunța la facultatea de medicină și i-ar prelua locul ca maestru al turnătoriei.
„Avem șase biserici în satul [Beit Chabab]. Dacă toate clopotele ar suna în același timp, aș putea să le deosebesc pe fiecare doar după sunet”, a spus el, privind satul de la marginea turnătoriei.
„Tradițiile sunt importante pentru noi. Aici, în acest atelier, trăim și respirăm tradiția”.
Citește și:
Israelul a provocat un mini-cutremur în Liban după distrugerea unor tuneluri
Editor : A.M.G.
About the Author
