S&P Global Ratings urmează să publice vineri noua evaluare a ratingului suveran al României. Țara se află pe ultima treaptă recomandată investițiilor, iar o retrogradare ar coborî-o în categoria speculativă, cunoscută drept „junk”. Scăderea deficitului bugetar este principalul argument în favoarea menținerii ratingului, însă criza politică, dobânzile tot mai mari, economia aproape stagnantă și dezechilibrele externe continuă să reprezinte riscuri.
Fitch și Moody’s au menținut în această vară România în categoria recomandată investițiilor, dar au păstrat perspectiva negativă. Fitch a reconfirmat calificativul țării la sfârșitul lunii iulie, iar Moody’s a luat o decizie similară în august. S&P este ultima dintre cele trei mari agenții care evaluează în acest an bonitatea României.
Economistul Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, a explicat pentru Digi24.ro că evaluarea S&P este urmărită cu atenție deoarece agenția are cea mai mare cotă de piață dintre cele trei.
„S&P este agenția de rating cu cea mai mare cotă de piață. Este cea mai urmărită și acordă cele mai multe ratinguri dintre toate cele trei. De asta este importantă. Dacă un investitor ar alege să se uite la o singură agenție, la S&P s-ar uita, pentru că este cea mai mare dintre toate”, a declarat expertul.
Digi24.ro a explicat încă de săptămâna trecută ce riscă România dacă ajunge în categoria „junk”. Între timp, Ministerul Finanțelor a publicat date bugetare mai noi, iar respingerea Guvernului Mureșan în Parlament a prelungit criza politică exact înaintea verdictului agenției.
Scăderea deficitului, principalul argument al României
Deficitul bugetar a coborât după primele opt luni ale anului la 59,42 miliarde de lei, echivalentul a 2,89% din PIB. În aceeași perioadă din 2025, deficitul ajunsese la 86,36 miliarde de lei, respectiv 4,51% din PIB. Diferența este de aproape 27 de miliarde de lei.
Veniturile statului au crescut cu aproape 48 de miliarde de lei, sau 11,4%, în timp ce cheltuielile au fost cu aproximativ 21 de miliarde de lei mai mari decât anul trecut, un avans de 4,2%.
Cea mai importantă contribuție a venit din TVA. Statul a încasat 103,4 miliarde de lei în primele opt luni, cu 20,8 miliarde de lei mai mult decât în perioada similară din 2025. Creșterea de 25,2% trebuie privită însă și în contextul majorării cotei standard de TVA de la 19% la 21%, al modificării cotelor reduse și al creșterii altor taxe.
Cheltuielile de personal au scăzut cu 3,8%, iar cele cu asistența socială au fost cu doar 0,3% mai mici. În ansamblu, cheltuielile statului au continuat să crească.
Adrian Codîrlașu consideră că reducerea deficitului este argumentul decisiv care ar putea convinge S&P să păstreze România în categoria recomandată investițiilor.
„Pentru orice investitor contează cifrele. Nu îl interesează promisiuni sau povești. Contează cifrele, iar cifrele sunt în favoarea noastră. Am livrat în reducerea deficitului bugetar și cred că, dacă S&P ne va menține ratingul, acesta va fi motivul”, a explicat economistul.
Profesorul de economie Cristian Păun a avertizat însă că ajustarea s-a bazat în principal pe creșterea taxelor, în timp ce reducerea cheltuielilor a fost limitată. În opinia sa, agenția va analiza mai ales dacă această corecție poate fi continuată.
„Noi nu am rezolvat nimic din ceea ce consideră unii că am fi rezolvat. Până la urmă, am făcut o corecție a deficitului bugetar prin niște măsuri foarte slabe de reducere a cheltuielilor și prin creșteri de taxe, dar problemele sunt tot acolo. Suntem într-o economie aproape stagnantă, iar deficitul are toate șansele să își reia trendul dacă nu mai încasezi suficienți bani la buget”, a declarat Cristian Păun, joi, la Digi24.
El a atras atenția și asupra scăderii producției industriale din ultimii ani și asupra climatului nefavorabil investițiilor private, considerând că aceste probleme pot pune sub semnul întrebării durabilitatea ajustării bugetare.
„S&P se va uita mâine și va vedea că deficitul a fost ținut sub control, culmea, cu un guvern minoritar. Dar se va uita și la durabilitatea și sustenabilitatea acestei corecții fiscal-bugetare. Până și celelalte agenții de rating ne-au transmis, în esență, că nu ne retrogradează încă pentru că știu ce ar însemna acest lucru pentru România și ne mai acordă o șansă. Să sperăm că această șansă va veni și mâine”, a adăugat profesorul Cristian Păun.
Dobânzile consumă o parte tot mai mare din buget
Cheltuielile statului cu dobânzile au ajuns la 42,05 miliarde de lei în primele opt luni din 2026, cu 26,7% peste nivelul din perioada similară a anului trecut. Dobânzile au crescut astfel de peste șase ori mai repede decât cheltuielile totale.
Aceste costuri reduc spațiul bugetar disponibil pentru investiții, educație, sănătate sau alte servicii publice și ar putea deveni și mai greu de suportat dacă o eventuală retrogradare ar crește randamentele cerute de investitori pentru a împrumuta statul român.
Economia oferă, la rândul ei, un sprijin limitat. Comisia Europeană estimează o creștere economică de numai 0,1% în 2026, după avansul de 0,7% din anul precedent. Pentru 2027, prognoza indică o revenire de 2,3%, insuficientă însă pentru a rezolva singură dezechilibrele bugetare.
Un alt risc este încheierea PNRR în 2026. În primele opt luni ale anului, sumele primite de la Uniunea Europeană au fost cu 36,9% mai mari, iar veniturile din componenta nerambursabilă a PNRR au crescut de la 8,6 miliarde la 19,6 miliarde de lei. O parte importantă a acestui sprijin nu se va mai regăsi în 2027.
Continuarea reducerii deficitului va depinde astfel de controlarea cheltuielilor și de îmbunătățirea colectării taxelor existente. Cele mai recente date ale Comisiei Europene arată că România nu a colectat în 2023 aproximativ 30% din TVA-ul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, echivalentul a 9,2 miliarde de euro. Media Uniunii Europene a fost de 9,5%.
Criza politică, un risc pentru continuarea reformelor
Respingerea Guvernului Mureșan în Parlament a prelungit instabilitatea politică într-un moment în care România trebuie să pregătească bugetul pentru 2027 și să continue reducerea deficitului. Cabinetul propus a primit 182 de voturi, sub pragul de 233 necesar învestirii.
Pentru agențiile de rating, criza politică devine relevantă prin efectele pe care le poate avea asupra finanțelor publice. Amânarea formării unui guvern cu puteri depline poate întârzia adoptarea bugetului, reformele administrației și măsurile de reducere a cheltuielilor.
Adrian Codîrlașu a avertizat că o parte dintre progresele recente poate fi pierdută dacă viitorul Executiv nu va menține controlul asupra cheltuielilor.
„Problema este că aceste cheltuieli au fost ținute fără o reformă și, din acest motiv, măsurile sunt extrem de ușor reversibile. Agențiile de rating și băncile de investiții se tem tocmai că progresul făcut acum poate fi pierdut foarte ușor”, a explicat economistul.
Investițiile străine au scăzut, iar deficitul extern a crescut
Investițiile directe ale nerezidenților au însumat 1,127 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2026, față de 4,915 miliarde de euro în același interval din 2025. Scăderea este de aproximativ 77%.
Datele sunt provizorii și reflectă fluxurile nete, care pot fi influențate de tranzacții punctuale, rambursări între companii din același grup sau evoluția profiturilor reinvestite. Ele nu demonstrează singure o retragere generalizată a investitorilor, dar indică o diminuare puternică a capitalului nou intrat în economie.
În același timp, deficitul de cont curent a crescut la 16,29 miliarde de euro în primele șapte luni, de la 15,71 miliarde de euro în perioada similară din 2025. Acest dezechilibru arată că România continuă să consume și să importe mai mult decât produce și exportă, ceea ce menține dependența de finanțarea externă.
Ce ar însemna coborârea în categoria „junk”
O retrogradare nu ar însemna că România nu se mai poate împrumuta, dar finanțarea ar putea deveni mai scumpă. Investitorii ar cere dobânzi mai mari pentru riscul asumat, iar unele fonduri de investiții ale căror reguli permit doar plasamente în active recomandate investițiilor și-ar putea reduce expunerea.
Efectele nu s-ar vedea automat, a doua zi, în toate dobânzile bancare și nici nu ar modifica dobânzile obligațiunilor deja emise. Costurile mai mari s-ar resimți treptat, pe măsură ce statul ar contracta împrumuturi noi sau ar refinanța datoriile ajunse la scadență. Ulterior, presiunea s-ar putea transmite către bănci, companii și creditele populației.
„Investitorii vor fi mai prudenți în a investi în România. Mai puține investiții înseamnă creștere mai lentă a salariilor și șomaj mai mare. O scădere în «junk» ne poate duce la recesiune, pe lângă ieșirile de capital. Și din această categorie se iese greu, pentru că una dintre condițiile necesare pentru creșterea ratingului este creșterea economică. Cu o economie în recesiune, nu avem cum să ne revenim repede”, a avertizat Codîrlașu.
O decizie negativă a S&P nu ar modifica însă automat calificativele acordate de Fitch și Moody’s, deoarece cele trei agenții iau decizii independent. Impactul concret ar depinde și de regulile fiecărui investitor: unii se raportează la cea mai slabă evaluare, alții la media sau la ratingul intermediar acordat de cele trei agenții.
Codîrlașu se așteaptă totuși ca S&P să mențină ratingul României, invocând atât reducerea deficitului, cât și evoluția Bursei de Valori București înaintea anunțului.
„Eu cred că ne vor menține ratingul. Mă uit la modul în care a evoluat Bursa și aceasta pare să fie și așteptarea pieței. Scenariul optimist este să rămânem pe ultima treaptă de «investment grade». Scenariul pesimist este să fim retrogradați în «junk»”, a declarat economistul.
Menținerea ratingului nu ar însemna însă că problemele fiscale au fost rezolvate. România ar rămâne pe ultima treaptă recomandată investițiilor și ar trebui să demonstreze, prin bugetul pentru 2027 și prin continuarea reducerii deficitului, că ajustarea din acest an poate fi susținută și după încheierea PNRR.
