Un bărbatul de 37 de ani a fost reținut de polițiști după ce a făcut scandal, sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Botoşani. El era nemulţumit pentru că a trebuit să aştepte, astfel că a jignit cadrele medicale şi a distrus o imprimantă, relatează News.ro.
Potrivit IPJ Botoşani, în urma verificărilor, poliţiştii au extins cercetările pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„Din cercetări a rezultat că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, aflat într-o unitate medicală, pe fondul nemulţumirilor legate de timpul de aşteptare, ar fi adresat personalului medical cuvinte şi expresii jignitoare şi ar fi distrus o imprimantă aflată în sala de aşteptare. Prin comportamentul său, acesta a adus atingere demnităţii persoanelor implicate şi a tulburat ordinea şi liniştea publică”, a arătat sursa citată.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Incidentul a avut loc sâmbătă, în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe Botoşani. Bărbatul avea o leziune la cap şi era nemulţumit de faptul că nu i-au fost acordate îngrijiri medicale în regim de urgenţă.
Iniţial, el era cercetat pentru distrugere.
Editor : Ș.A.
