Peste 2.000 de profesori au fost eliminați din concursul pentru funcțiile de directori și directori adjuncți ai școlilor, după o probă de evaluare a competențelor care a durat o oră. Printre cei care nu au promovat se numără Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, și Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București. Cele două reclamă timpul insuficient pentru rezolvarea subiectelor și critică modul în care a fost conceput testul. „Am avut senzația că vor să demonstreze că suntem tâmpiți”, a declarat Ionela Neagoe. În replică, ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, i-a felicitat pe candidații care au promovat și i-a încurajat pe ceilalți să participe la următoarele sesiuni.
Potrivit publicației Educație Privată, citată de news.ro, între candidații eliminați marți, după proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, se află și conducătoarele celor două colegii naționale din București, instituții de învățământ cunoscute pentru rezultatele obținute la examenele naționale în ultimii ani.
Este vorba despre Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, și Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale”.
Ambele au reclamat timpul prea scurt acordat pentru rezolvarea subiectelor, susținând că formulările lungi și cantitatea mare de informații au făcut dificilă parcurgerea tuturor cerințelor în cele 60 de minute alocate probei.
„Când am văzut cât de alambicate erau subiectele, am avut senzația că vor să demonstreze că suntem tâmpiți. Zece minute îți lua numai să citești subiectele. Cred că pe ultimele patru le-am bifat fără să citesc, fiind conștientă că nu o să iau. Aș vrea ca cei din minister să dea testul, tot într-o oră, să vedem ce reușesc. Problema mare a fost timpul”, a declarat Ionela Neagoe pentru Educație Privată.
Directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” a semnalat și probleme tehnice în timpul probei. Ea a criticat atât lungimea subiectelor, cât și modul în care a fost organizată evaluarea, afirmând că testul nu i s-a părut potrivit pentru verificarea capacităților de raționament ale candidaților.
„Niște oameni cu un istoric bun de management sunt niște oameni obosiți. Au fost subiecte prea lungi. Mi s-a părut că intenția nu e să se verifice capacitățile logice. Nu a funcționat nici aparatura. Toată sala a mers la corectură umană”, a afirmat Ionela Neagoe.
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale”, a reclamat probleme similare. În opinia sa, dificultatea principală nu a fost neapărat nivelul cerințelor, ci volumul de informații care trebuia parcurs într-un interval foarte scurt.
„Timpul a fost problema. Fiecare item avea un text lung, cu informație foarte multă. Nu a fost problema dificultatea, ci raportul cantitate-timp. Trebuia, la limită, un minut și trei sferturi – două minute, să citești fiecare cerință de două-trei ori, ca să te gândești la rezolvare. Iar variantele de răspuns erau ele însele redactate lung. Mi-a lipsit un punct, pentru că nu am mai avut timp. Acest concurs a fost prost conceput”, a declarat Andreia Bodea.
Peste 2.000 de profesori, eliminați după un test de o oră
Ministerul Educației a anunțat marți că rata de promovare la proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat a fost de 69,05%, înainte de soluționarea contestațiilor.
Din totalul celor 6.684 de candidați prezenți la probă, 4.615 au obținut note de trecere, în timp ce 2.069 nu au promovat. Dintre candidații prezenți, 34 au obținut nota 10, iar patru au primit nota 1,5 și alți 17, nota 2.
Județele Călărași și Mehedinți au înregistrat cele mai mici rate de promovare. În schimb, în județele Cluj, Covasna și Sălaj, peste 80% dintre candidații prezenți au obținut note de trecere.
Proba a avut forma unui test-grilă cu 20 de întrebări și a durat o oră. Candidații au avut nevoie de minimum 12 răspunsuri corecte pentru a obține nota 6, pragul de promovare, fără punct din oficiu.
Testul a inclus cerințe care vizau raționamentul verbal, numeric și logic, precum și capacitatea de a înțelege informații, de a analiza situații și de a găsi soluții la probleme.
În urma probei, 4.615 candidați au rămas în concurs pentru aproximativ 7.600 de posturi de director și director adjunct. Rezultatele au fost anunțate înainte de contestații.
Ministrul Educației îi încurajează pe cei care nu au promovat să participe din nou
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, le-a transmis marți seară felicitări candidaților care au promovat proba de evaluare a competențelor și încurajări celor care nu au reușit să atingă pragul minim. Oficialul i-a îndemnat, totodată, pe profesorii care nu s-au înscris la actuala sesiune să ia în considerare participarea la viitoarele concursuri.
„4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, înainte de contestații. Potrivit datelor disponibile înainte de contestații, fără județul Buzău, au participat 6.684 de candidați, reprezentând 97,7% dintre cei înscriși și validați. Rata de promovare a probei a fost de 69,05%. Testul a vizat situații ipotetice din activitatea curentă a unei școli și a evaluat raționamentul verbal, numeric și logic: capacitatea de a înțelege informații, de a analiza și de a rezolva probleme”, a scris, marți după-amiază, pe Facebook, ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian.
Potrivit acestuia, pragul de promovare a fost nota 6, fără punct din oficiu, ceea ce a însemnat obținerea a cel puțin 12 răspunsuri corecte din cele 20 de întrebări.
„Le mulțumesc tuturor colegilor care au participat și îi felicit pe cei care au promovat! Celor care nu au atins pragul le transmit încurajarea de a continua pregătirea și de a participa la următoarele sesiuni ale concursului. Sper ca și colegii care nu s-au înscris, dar care, analizând subiectele, constată că ar fi putut promova această probă, să aibă mai multă încredere în propriile competențe și să participe la următoarea sesiune de concurs. Școlile au nevoie de profesori dispuși să-și asume responsabilitatea conducerii lor”, a mai transmis Dimian.
Ministrul a făcut referire și la discuțiile despre rezultatele testelor PISA și la importanța folosirii cunoștințelor pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața de zi cu zi.
„Pentru a dezvolta aceste competențe în școli, avem nevoie ca și noi, adulții, să le valorificăm în propria activitate. În acest context, reamintesc că România va participa pentru prima dată la Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC) în 2028. Testarea este coordonată de OCDE și este recunoscută și sub denumirea de «PISA pentru adulți». Indiferent de testarea despre care vorbim, mesajul educațional este comun: cunoștințele își arată valoarea atunci când știm să le folosim”, a adăugat ministrul interimar al Educației.
Pleonasme, paronime și probleme de logică, în centrul dezbaterii
Rezultatele concursului au readus în discuție natura cerințelor și modul în care acestea au fost formulate. Printre aspectele invocate în legătură cu testul se numără pleonasmele, paronimele, calculele procentuale și problemele de logică, într-o probă în care candidații au avut la dispoziție doar o oră pentru a răspunde la toate cele 20 de întrebări.
Peste 2.000 de profesori care au dorit să ocupe funcții de conducere în școli au fost eliminați marți, 13 octombrie, după această probă. În urma rezultatelor inițiale, înainte de contestații, au rămas în concurs 4.615 candidați pentru aproximativ 7.600 de posturi de director și director adjunct.
În timp ce directoarele colegiilor „Gheorghe Lazăr” și „I.L. Caragiale” reclamă timpul insuficient, formulările prea lungi și problemele tehnice, Ministerul Educației susține că testul a urmărit evaluarea capacității candidaților de a înțelege informații și de a rezolva probleme din situații ipotetice întâlnite în activitatea școlară.
Rezultatele prezentate de minister sunt cele anterioare contestațiilor. Acestea indică o rată de promovare de 69,05%, însă criticile formulate de unele dintre candidatele eliminate au deschis o dezbatere privind raportul dintre complexitatea cerințelor și timpul acordat pentru rezolvarea lor.
Editor : C.A.
