Comisia Europeană rămâne unul dintre cei mai râvniți angajatori din Bruxelles, iar competiția pentru un post în instituțiile europene este uriașă. Aproximativ 170.000 de persoane au candidat, la începutul acestui an, pentru doar 1.500 de posturi destinate celor aflați la început de carieră. Odată ajunși în interiorul executivului european, însă, unii funcționari descoperă o realitate diferită de cea pe care și-au imaginat-o: zile lungi de muncă, presiune, birocrație și, în unele cazuri, un climat profesional pe care îl descriu drept toxic.
POLITICO a discutat cu 12 funcționari din cabinetele mai multor comisari și din diferite direcții generale ale Comisiei, de vârste, naționalități și niveluri de vechime diferite. Experiențele lor variază într-o instituție cu aproximativ 30.000 de angajați, însă o serie de nemulțumiri apar în mod repetat. Unii dintre cei intervievați au vorbit sub protecția anonimatului.
„Condițiile sunt din ce în ce mai dificile. Volumul de muncă este din ce în ce mai mare, ceea ce înseamnă din ce în ce mai multă presiune”, spune Nicolas Mavraganis, președintele Union Syndicale Fédérale, organizație care reunește aproximativ 20 de sindicate ale angajaților din instituțiile UE și din organisme internaționale. Mavraganis este funcționar al Comisiei din 1994 și conduce federația din 2019.
Presiunea a crescut și odată cu rolul geopolitic tot mai important pe care Bruxelles-ul și l-a asumat în ultimii ani, de la răspunsul la războiul Rusiei împotriva Ucrainei până la tensiunile cu China și gestionarea relației cu Statele Unite. Funcționarii descriu sentimentul că fiecare dosar a devenit important și că inclusiv activitățile de rutină ajung să fie tratate cu urgența unei crize geopolitice.
Nemulțumirile relatate nu sunt neapărat specifice Comisiei Europene. Proiectele stresante, șefii dificili, birocrația și problemele clădirilor pot fi întâlnite și în ministere, firme de avocatură sau companii de consultanță. Angajații susțin însă că, la Comisie, combinația dintre prestigiul instituției, presiunea politică și dimensiunea sa face experiența aparte. „Este executivul UE, așa că oamenii au acest ciudat complex de a se simți Dumnezeu”, spune unul dintre funcționari.
Comisia susține, la rândul său, că este hotărâtă să rămână „un loc de muncă modern, bazat pe respect și atractiv” și invocă o evaluare a modului de funcționare a instituției lansată de președinta Ursula von der Leyen. Potrivit unui sondaj intern, 74% dintre angajați consideră Comisia un angajator atractiv, procent în creștere cu șase puncte față de 2023.
Datele indică un paradox întâlnit și în alte instituții europene. Un sondaj realizat în 2025 în rândul personalului Băncii Centrale Europene arăta că 85% dintre angajați erau mândri că lucrează acolo, deși mai puțin de jumătate considerau că volumul lor de muncă este gestionabil. La Comisie, diferența dintre prestigiul instituției și dificultățile activității cotidiene poate explica de ce dezamăgirea nu îi determină neapărat pe angajați să plece.
Salarii de mii de euro și o competiție uriașă pentru posturi
În ciuda nemulțumirilor, posturile Comisiei rămân printre cele mai căutate locuri de muncă din sectorul public european. Funcționarii participă la elaborarea unor politici care afectează peste 450 de milioane de europeni, iar avantajele financiare sunt considerabile.
Cei care obțin un post AD5, nivelul de administrator destinat absolvenților aflați la început de carieră, câștigă aproximativ 6.000-7.000 de euro lunar înainte de indemnizații. Funcționarii Comisiei plătesc impozit UE în locul impozitului național pe venit, ceea ce conduce, în general, la o povară fiscală mai redusă și la venituri nete mai mari. La acestea se adaugă indemnizații familiale, reduceri de tip diplomatic pentru achiziționarea automobilelor și o siguranță ridicată a locului de muncă.
Bruxelles-ul rămâne și relativ accesibil comparativ cu numeroase capitale din Europa de Vest, în special pentru cineva care primește un salariu al Comisiei. Unii dintre funcționarii intervievați închiriază un apartament în Bruxelles, în timp ce familiile lor locuiesc în altă țară, și zboară acasă în majoritatea weekendurilor.
Prestigiul vine însă la pachet cu presiunea. Fiecare notă de informare, document de politică publică sau comunicat de presă trece prin mai multe niveluri de aprobare. Deciziile circulă prin lanțuri lungi de e-mailuri și runde succesive de revizuiri.
Un angajat din cabinetul unui comisar spune că ziua sa începe adesea la ora 7:00 sau 8:00 și se încheie în jurul orei 19:00, iar timpul petrecut în afara biroului este redus, exceptând deplasările alături de comisar. Un alt funcționar, care lucrează în comunicare, a povestit că a ajuns să plângă până târziu în seară din cauza volumului copleșitor de muncă.
„Direcțiile generale așteaptă frânturi de informații de la cabinete, care sunt atât de suprasolicitate încât nu au capacitatea să le ofere acele informații. Este o problemă structurală. Toată lumea încearcă să scoată informații de la ceilalți”, spune un funcționar care lucrează pentru un comisar. Un altul rezumă presiunea mult mai abrupt: „Uneori îmi vine să mă împușc.”
Dimensiunea instituției poate contribui, la rândul său, la sentimentul de anonimat. „Sunt mii de oameni la Comisie, așa că, chiar dacă lucrezi acolo 20 de ani, majoritatea nu te-au văzut niciodată. Ești doar o moleculă minusculă în acest organism uriaș”, spune un alt angajat.
De la șefi care țipă la acuzații de agresiune. Mărturii din interiorul Comisiei
Condițiile de muncă diferă semnificativ de la o structură la alta, iar funcționarii spun că experiența profesională poate depinde în mare măsură de persoana pentru care ajung să lucreze.
Cabinetul comisarului pentru Climă, Wopke Hoekstra, este considerat în interior drept unul în care angajații beneficiază de sprijin, potrivit mai multor funcționari. În cazul altor comisari există însă reputația internă că au permis dezvoltarea unor medii de lucru toxice, marcate de conflicte și lupte pentru putere.
Doi funcționari susțin că un înalt oficial din cabinetul unui comisar a devenit cunoscut în Berlaymont pentru că „țipă” la angajați, iar un angajat al DG ECHO, direcția care coordonează programul umanitar al UE, afirmă că țipetele erau ceva obișnuit în unitatea sa.
Un fost funcționar a povestit că a văzut un coleg de rang înalt admonestat dur în fața altor manageri din cauza unui document ajuns în presă. O acuzație și mai gravă vine de la un angajat care susține că șeful său l-a lovit cu pumnul în timpul unei dispute petrecute după program, într-un bar din apropierea Berlaymont.
Mai mulți dintre cei intervievați spun că nu au încredere că sesizările lor ar conduce neapărat la măsuri. Comisia a angajat în 2024 un consilier confidențial principal pentru gestionarea sesizărilor privind hărțuirea și dispune de o echipă de 40 de consilieri în cadrul Comisiei și al agențiilor executive, într-un sistem informal de soluționare a conflictelor de la locul de muncă.
Din septembrie 2024, consilierul principal, care îi raportează comisarului pentru Buget, Piotr Serafin, a primit 960 de sesizări provenite de la „colegi care se simt hărțuiți, presupuși hărțuitori, martori, manageri și corespondenți de resurse umane”, potrivit Comisiei.
Instituția precizează că 14.000 de angajați au participat la prezentări privind politica împotriva hărțuirii, iar 2.400 de manageri au urmat cursuri obligatorii în ultimii doi ani. Potrivit Comisiei, creșterea gradului de conștientizare privind posibilitățile de a solicita sprijin în cazurile de hărțuire a generat un număr „relativ ridicat” de sesizări.
Consilierul confidențial nu are însă competența de a investiga și nici autoritatea juridică de a stabili dacă un comportament reprezintă hărțuire în sensul Statutului funcționarilor. Pentru o plângere oficială, angajații trebuie să se adreseze Oficiului de Investigații și Disciplină al Comisiei (IDOC) sau Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). Comisia primește aproximativ 20-25 de astfel de plângeri pe an.
Condițiile din birouri, o altă problemă semnalată de angajați
Problemele reclamate nu se opresc la volumul de muncă sau relațiile cu superiorii. În unele dintre clădirile Comisiei, angajații s-au confruntat și cu probleme legate de condițiile fizice de lucru.
Berlaymont a beneficiat de renovări ample, însă alte sedii ale instituției își arată vârsta. În timpul valului de căldură din iunie, personalul din clădirea DG AGRI s-a plâns că lucrează fără aer condiționat adecvat, potrivit unor comunicări interne.
La sediul DG COMP din Madou Tower, angajații au fost sfătuiți să nu bea apă de la anumite dozatoare din cauza unei posibile contaminări. Directorul general interimar a recunoscut într-un e-mail că sistemele de încălzire și sanitare „nu funcționau la nivelul la care ar trebui să ne așteptăm”.
Chiar și la Berlaymont au apărut nemulțumiri. În timpul unui val de căldură, aerul condiționat ar fi fost oprit la etajele inferioare, dar ar fi continuat să funcționeze de la etajul opt în sus, unde se află comisarii și înalții funcționari. Un angajat a comparat atunci situația cu feudalismul.
În ciuda tuturor acestor nemulțumiri, mulți dintre funcționarii intervievați continuă să fie atrași de munca pe care o fac. Tocmai aici apare una dintre contradicțiile vieții profesionale în interiorul Comisiei: condițiile pot fi mai frustrante și mai epuizante decât și-au imaginat, însă conținutul și importanța muncii îi determină să rămână.
Editor : M.I.
About the Author
