Unul dintre fraţii mai mari ai papei Leon al XIV-lea urmează de asemenea un tratament împotriva cancerului, a declarat marţi soţia acestuia pentru postul de televiziune american CBS, în contextul diagnosticului de cancer pulmonar primit de suveranul pontif, informează DPA, potrivit Agerpres.
Louis Prevost, care locuieşte în Florida, urmează un tratament în cadrul unei clinici pentru mielom multiplu, a spus soţia acestuia, Deborah Prevost.
Mielomul multiplu este o formă de cancer al sângelui care afectează măduva osoasă şi producţia de celule sangvine.
Potrivit German Cancer Aid, boala provoacă modificări anormale la nivelul celulelor plasmatice, care fac parte din sistemul imunitar al organismului. Cauza exactă a producerii acestei afecţiuni este necunoscută, deşi vârsta înaintată se numără printre factorii de risc. Printre simptome şi complicaţii se numără dureri de spate, anemie, leziuni renale.
Papa Leon a suferit o intervenţie chirurgicală marţi la Roma în urma căreia medicii au anunţat că suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, are cancer pulmonar.
Fratele papei, Louis, de 74 de ani, a fost diagnosticat cu cancer în 2017, potrivit soţiei acestuia. A urmat un tratament cu celule stem după care boala a rămas sub control pentru o perioadă mare de timp.
Nu a oferit detalii despre starea actuală de sănătate a soţului ei.
Cei doi fraţi au vorbit săptămâna trecută, a spus Deborah Prevost. „Ne-a sunat ca să ne spună ce urmează să se întâmple”, a declarat ea pentru CBS.
Femeia a spus că nu este la curent cu starea papei, născut Robert Francis Prevost, după intervenţia chirugicală.
„Continuăm să ne rugăm şi să le ţinem moralul ridicat amândurora”, a spus ea.
Editor : C.L.B.
