Dinamoviștii s-au impus împotriva rivalilor în campionat după o pauză de 11 ani. Autorii celor trei goluri au fost Georgi Milanov (min. 39), Cătălin Cîrjan (min. 59) și Alexandru Musi (min. 71).
- Pentru rapidiști a punctat Daniel Paraschiv (min. 88).
Gică Hagi, cu ochii pe jucătorii români. Ce ar fi avut de marcat la Dinamo – Rapid 3-1
Gică Hagi și-a început în forță cel de-al doilea mandat pe banca tehnică a naționalei. ”Regele” nu pierde niciun meci important din SuperLigă. A fost prezent și duminică seară pe Arena Națională, unde a avut de strâns numeroase informații.
Antrenorii celor două formații, Zeljko Kopic și Costel Gâlcă, au trimis în teren (inclusiv rezervele) 19 jucători eligibili pentru echipa națională:
- Dinamo 8 – trei titulari, cinci rezerve.
- Rapid 11 – 8 titulari, trei rezerve
Conform indexului SportBase, cei mai buni jucători români din derby au fost:
- Alexandru Musi (Dinamo) – 209 (37 de minute)
- Raul Opruț (Dinamo) – 200 (94 de minute)
- Cătălin Cîrjan (Dinamo) – 185 (48 de minute)
- Daniel Paraschiv (Rapid) – 178 (29 de minute)
- Matteo Duțu (Dinamo) – 177 (57 de minute)
Jucătorii care au dezamăgit:
- Adrian Briciu – 136
- Răzvan Onea – 136
- Alex Dobre – 138
- Claudiu Petrila – 142
- Dina Grameni – 143
- Olimpiu Moruțan – 144
- Denis Ciobotariu – 151
Matteo Duțu, marea surpriză!
Tânărul fundaș central Matteo Duțu (20 de ani) a practicat un fotbal solid în cele 57 de minute primite, care l-a plasat în TOP 5 al celor mai buni jucători români de pe teren.
Fostul junior al celor de la AC Milan a bifat al cincilea meci pentru Dinamo și începe să se transforme în jucătorul important pe care îl așteaptă specialiștii din fotbalul românesc.
- În viitorul apropiat, grupul fundașilor centrali de la națională ar putea fi format din Radu Drăgușin (24 de ani), Andrei Coubiș (22 de ani), Mario Tudose (21 de ani) și Matteo Duțu (20 de ani).
Iată câteva detalii statistice din jocul lui Matteo Duțu:
- dueluri câștigate: 7/8
- dueluri aeriene: 3/3
- dueluri joase: 4/5
- dueluri defensive: 6/7
- dueluri ofensive: 1/1
- tacklinguri reușite: 1/2
- recuperări: 6
- intercepții: 4
- mingi pierdute: 3
- mingi recuperate: 6
- pase complete: 18/25
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
