Rusia se pregătește deja să se implice în următoarele alegeri din Republica Moldova și a intensificat deja campaniile de dezinformare și încercările de influențare a opiniei publice.
Declarația a fost făcută de directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, care a subliniat că scopul principal al acestor acțiuni este erodarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în procesele democratice.
Potrivit șefului SIS, Republica Moldova este astăzi mai bine pregătită pentru a face față tentativelor de interferență externă decât în anii precedenți, însă amenințările continuă să evolueze.
„Noi suntem mult mai pregătiți pentru următoarele tentative de interferență ale Federației Ruse. Totodată, nu trebuie să ne relaxăm, pentru că ei nu se relaxează. Au echipe foarte mari de specialiști, foarte bine plătiți, care țintesc în fiecare zi în noi”, a declarat Alexandru Musteață într-un interviu pentru ZdG.
Șeful SIS a precizat că, în acest an, instituția observă o creștere masivă a activităților de dezinformare și propagandă, desfășurate prin metode diferite de cele folosite anterior.
Dacă în trecut platforma Telegram era principalul canal de răspândire a propagandei, în prezent TikTok a devenit principalul instrument de distribuire a dezinformării. Totodată, a fost remarcată o revenire a campaniilor de manipulare și pe Facebook, precum și apariția unor site-uri create temporar pentru răspândirea informațiilor false.
Potrivit lui Musteață, obiectivul acestor campanii este decredibilizarea instituțiilor democratice.
„Sunt campanii de a decredibiliza sectorul armatei, sectorul de securitate, sectorul de ordine publică și sectorul justiției. Scopul este de a scădea din încredere, astfel încât la următorul ciclu electoral cetățeanul să-și pună întrebări dacă instituțiile operează eficient sau nu”, a explicat directorul SIS.
Oficialul a vorbit și despre fenomenul escrocheriilor online și telefonice, despre care susține că face parte dintr-o strategie mai amplă de afectare a încrederii cetățenilor în stat.
Potrivit acestuia, serviciile ruse colectează date personale ale cetățenilor pentru a le utiliza ulterior în acțiuni de recrutare sau în scheme de fraudă.
„Este clar că s-a dat o sarcină undeva la Moscova: loviți în buzunar, loviți în credibilitate”, a declarat șeful SIS.
Alexandru Musteață a precizat că multe dintre escrocheriile raportate în Republica Moldova sunt comise prin intermediul unor call-centre aflate peste hotare. Escrocii se prezintă adesea drept ofițeri ai SIS sau reprezentanți ai Băncii Naționale și utilizează logo-urile instituțiilor publice pentru a câștiga încrederea victimelor.
Directorul SIS a mai declarat că Federația Rusă încearcă să-și consolideze influența în Republica Moldova inclusiv prin penetrarea mediului politic.
„În setul de instrumente pe care îl are Federația Rusă este controlul elitelor politice”, a afirmat Musteață, explicând că acest lucru se poate realiza atât prin recrutarea și promovarea unor actori politici, cât și prin finanțarea ilegală a unor persoane care acționează în interesul Moscovei.
Întrebat dacă în prezent există politicieni din Republica Moldova ghidați de Federația Rusă, șeful SIS a evitat un răspuns direct, invocând existența unor investigații în desfășurare.
„Pot să vă spun cu siguranță că Federația Rusă nu a încetat și nu încetează niciodată să identifice astfel de actori care pot fi activi în politica Republicii Moldova”, a declarat acesta.
Potrivit lui Alexandru Musteață, investigarea cazurilor de trădare de patrie și de influență externă este un proces complex și de lungă durată, însă în ultima perioadă autoritățile au obținut ”rezultate remarcabile” în documentarea unor astfel de dosare, unele dintre ele fiind deja transmise Procuraturii pentru continuarea urmăririi penale.
Editor : A.R.
