O familie de berze a devenit atracție turistică într-un sat din Iași, după ce și-a facut cuibul pe caroseria unei mașini montate pe un stâlp, în curtea unui service auto. Cei patru pui încă învață să zboare și curând vor părăsi căminul construit cu multă trudă de părinții lor, din crengi uscate. Până atunci, însă, trecătorii și fotografii se bucură de priveliște și opresc să le facă poze frumoaselor înaripate.
De câțiva ani, un stâlp din curtea unui service auto de lângă Pașcani a devenit „casă” pentru o famlie de berze.
„Nu ne-am așteptat să își construiască acolo sus, pe mașină, dar uitați că și-au făcut, au reușit. Noi am pus caroseria acolo, după care ele au venit și-au construit. A venit furtuna, s-a dus totul, ele din nou au venit și au refăcut. Ele muncesc de când ajung, până pleacă, muncesc încontinuu”, spune Cătălin Toma, angajatul service-ului auto.
Familia de berze numără în total 6 membri, însă părinții sunt mai tot timpul plecați din cuib, în căutare de hrană.
„Rar se vede așa ceva! E un peisaj foarte frumos. Toti cei care trec pe-aici îi admiră”, spune un localnic.
„Au pus acolo mașina aceea și ele și-au găsit cuibar. Arată bine!”, e de părere un al domn.
„Pentru mine e o obișnuință deja. Le văd zi de zi”, recunoaște un tânăr care locuiește în zonă.
Frumoasele înaripate au atras și atenția fotografilor profesioniști, pasionați de fauna sălbatică.
„Vin părinții și aduc hrană puilor, când dau din aripi și încearcă să sară din cuib și încercăm să surprindem aceste momente din viața lor. Cadrele cele mai interesante sunt acelea când berzele își desfac aripile și încearcă să zboare. Trebuie să ai răbdare și să stai un pic să surprinzi anumite momente”, explică fotograful Vali Turcuman.
Specialiștii spun că berzele se adapteaza foarte ușor când vine vorba de construirea cuibului.
„Berzele, bunăoară, aveau obiceiul să-și faca cuibul în copaci solitari, de unde să aibă o perspectivă cât mai largă a surselor de hrana. Și iată un exemplu inedit, o situatie interesantă, frumoasă, prin care și-au ales o mașină cocoțată într-un par”, spune amuzat Adrian Bâlbă, medic veterinar.
Berzele vor rămâne în cuibul inedit până spre sfârșitul lunii august, când vor migra spre Africa. Întreaga lor călătorie va dura aproximativ o lună, spun specialiștii.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia
