Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) reacţionează după publicarea sintezei verificărilor efectuate de Corpul de Control al Prim-Ministrului la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (AASNACP), document care a avut ca recomandări reglarea disfuncţiilor identificate. „Nu contestăm nevoia de protejare a culturilor împotriva grindinei, ci reluarea automată a unui sistem care, nu şi-a demonstrat eficienţa prin evaluări independente, nu dispune de un studiu public de impact şi nu oferă garanţii privind gestionarea responsabilă a resurselor publice”, spun agricultorii. Forumul APPR solicită Guvernului şi Ministerului Agriculturii suspendarea oricărei decizii de reluare a intervenţiilor active şi a oricăror noi investiţii în actuala configuraţie, până la finalizarea evaluărilor independente, precum şi publicarea integrală şi transparentă a concluziilor, recomandărilor şi măsurilor dispuse în urma controlului, dar şi a modului în care instituţiile competente le pun în aplicare. Aprobarea unui nou program construit pe aceeaşi arhitectură, înaintea acestor clarificări, ar perpetua problemele constatate oficial, avertizează fermierii.
„Forumul APPR nu contestă nevoia de protejare a culturilor împotriva grindinei. Forumul APPR contestă reluarea automată a unui sistem care, în forma actuală, nu şi-a demonstrat eficienţa prin evaluări independente, nu dispune de un studiu public de impact şi nu oferă garanţii privind gestionarea responsabilă a resurselor publice. Soluţiile finanţate din fonduri publice trebuie să fie fundamentate ştiinţific, evaluate independent şi comparate transparent cu alternativele disponibile”, se arată într-un comunicat al Forumului APPR, citat de News.ro.
Sinteza raportului de control privind verificările efectuate la AASNACP confirmă gradul redus de realizare a programului, cheltuielile efectuate în lipsa intervenţiilor active, limitarea concurenţei, lipsa evaluării impactului asupra mediului şi absenţa monitorizării independente, susţin fermierii.
Solicitările fermierilor
Forumul APPR solicită Guvernului şi Ministerului Agriculturii suspendarea oricărei decizii de reluare a intervenţiilor active şi a investiţiilor, până la finalizarea evaluărilor independente. De asemenea, se cere publicarea integrală şi transparentă a concluziilor, recomandărilor şi măsurilor dispuse în urma controlului.
În acelaşi timp, fermierii cer realizarea unui studiu independent de impact asupra mediului şi regimului de precipitaţii, precum şi a unei evaluări verificabile a eficienţei sistemului şi a raportului cost-beneficiu, alături de clarificarea răspunderii administrative şi contractuale pentru procedurile necompetitive, incidentele neinvestigate, rachetele expirate şi cheltuielile suplimentare suportate de AASNACP.
Fermierii mai spun că este nevoie de o analiză comparativă a alternativelor inclusiv sisteme de avertizare timpurie, de extinderea asigurărilor agricole şi sprijin pentru măsuri directe de protecţie a culturilor, cu prioritizarea soluţiilor a căror eficienţă poate fi demonstrate, dar şi de o consultare reală a fermierilor prin funcţionarea efectivă a consiliilor consultative şi includerea organizaţiilor reprezentative în orice decizie privind viitorul politicilor de protecţie antigrindină.
„Forumul APPR consideră că raportul Corpului de Control trebuie să reprezinte punctul de plecare pentru o schimbare reală de abordare: de la finanţarea unei infrastructuri a cărei eficienţă nu a fost demonstrată independent, la politici de gestionare a riscurilor climatice bazate pe date, transparenţă şi rezultate măsurabile. Fermierii din România au nevoie de protecţie reală împotriva grindinei, nu de perpetuarea unui mecanism costisitor, lipsit de evaluări independente şi de garanţii privind eficienţa sa”, se precizează în comunicat.
Concluziile Corpului de Control al premierului
Sinteza verificărilor efectuate de Corpul de Control al Prim-Ministrului la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (AASNACP) arată deficienţe structurale privind implementarea programului, utilizarea fondurilor publice, concurenţa în selectarea operatorilor, evaluarea impactului asupra mediului şi monitorizarea independentă a eficienţei intervenţiilor active în atmosferă.
„Forumul APPR consideră că aceste constatări nu pot fi reduse la simple întârzieri administrative. După ani de funcţionare şi alocări bugetare considerabile, sistemul nu dispune de mecanismele minime necesare pentru a demonstra transparent şi independent eficienţa intervenţiilor, impactul asupra mediului şi utilizarea responsabilă a banului public. Protejarea culturilor împotriva grindinei este o necesitate reală şi urgentă. Tocmai de aceea, sistemul nu trebuie repornit şi nu trebuie să primească noi alocări în forma actuală, în absenţa unor evaluări independente şi publice care să demonstreze eficienţa, siguranţa şi oportunitatea sa economică”, se menţionează în comunicat.
Fermierii precizează că programul aferent perioadei 2010-2024 a înregistrat un grad de realizare de aproximativ 39%.
„Nu a fost realizată nicio unitate de creştere a precipitaţiilor dintre cele două prevăzute, iar omologarea celor şase unităţi de combatere a căderilor de grindină funcţionale nu a fost finalizată. După încheierea programului aprobat prin HG nr. 256/2010, pentru perioada de după 2024 nu a fost aprobat un program subsecvent. În consecinţă, în 2025 nu au mai fost realizate intervenţii active în atmosferă, însă au continuat cheltuielile pentru personal, conservarea şi paza infrastructurii”, arată reprezentanţii Forumului.
Până la 30 noiembrie 2025, cheltuielile totale au fost de 94,167 milioane lei, dintre care 80,937 milioane lei au reprezentat cheltuieli pentru conservarea şi paza infrastructurii sistemului, susţine FAPPR.
Viceprim-ministrul, ministrul interimar al agriculturii, Tánczos Barna, a readus recent în prim-plan Programul Naţional Antigrindină (SNACP), propunând o nouă tehnologie care ar putea să fie extinsă şi în alte zone din ţară. Este vorba de un sistem de protecţie antigrindină unic la nivel naţional, un program de cooperare transfrontalieră cu Ungaria realizat cu ajutorul fondurilor europene la Satu-Mare.
Editor : B.E.
