Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august și cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mare, este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Cu acest prilej revine însă aceeași întrebare: este potrivit să le spunem „La mulți ani” persoanelor care poartă numele Maria sau prenume derivate ori felicitările trebuie transmise pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică? Preotul explică semnificația praznicului și motivul pentru care onomastica poate fi celebrată și la această dată.
Confuzia pornește de la asocierea cu trecerea Fecioarei Maria din viața pământească, eveniment care nu trebuie privit exclusiv ca un moment de tristețe. În învățătura creștină, praznicul amintește mutarea Născătoarei de Dumnezeu la viața cerească și are o profundă semnificație spirituală.
Se spune „La mulți ani” pe 15 august?
Persoanele care poartă numele Maria sau prenume derivate pot primi urări de „La mulți ani” pe 15 august, deoarece nu există nicio regulă bisericească potrivit căreia felicitările adresate cu ocazia onomasticii ar fi nepotrivite de Sfânta Maria Mare.
Nedumerirea pornește, în principal, de la denumirea praznicului și de la asocierea acestuia cu trecerea Fecioarei Maria din viața pământească. Din acest motiv, unii aleg să transmită mesajele pe 8 septembrie, când Biserica prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Adormirea Maicii Domnului nu este însă privită în învățătura creștină exclusiv ca un moment de tristețe.
„Spunem «La mulți ani» tuturor celor pe care îi iubim cu fiecare ocazie, dar și pe data de 15 august. Chiar dacă oamenii, atunci când aud denumirea sărbătorii, Adormirea Maicii Domnului, cred că este un eveniment trist, în esență, sărbătoarea este celebrată cu înțelepciune, iubire și milostenie pentru noi toți în întreaga lume. Este ziua în care sufletul și trupul Său este luat de Iisus, Fiul, și ridicat la Ceruri, iar pentru noi acest eveniment este o bucurie, o glorie. Maica Domnului își îndeplinește misiunea întregului neam omenesc pe acest pământ.
Îndemnul meu este să celebrăm Adormirea Maicii Domnului prin iubire, bunătate, iertare și rugăciune. Să ne prețuim oamenii dragi, pe mamele și bunicile noastre, deoarece ele își înțeleg rolul în familie și fac tot ce le stă în putere pentru binele nostru. Să le arătăm celor dragi recunoștina noastră în fiecare zi.”, a transmis pentru Digi24.ro Părintele Gabriel Cazacu, preot la mănăstirea Cașin din București
De ce Adormirea Maicii Domnului nu este considerată o zi de tristețe
În tradiția creștină, moartea Maicii Domnului nu este privită ca un sfârșit, ci ca o trecere către viața veșnică. Potrivit învățăturii bisericești, trupul și sufletul Fecioarei Maria au fost ridicate la cer de Iisus Hristos. Din acest motiv, praznicul are și o dimensiune a speranței și a bucuriei duhovnicești.
„Sărbătoarea din 15 august mai este cunoscută în tradiția populară drept „Paștele din miezul verii”. Denumirea este legată de importanța sa în calendar, dar și de asemănările dintre rânduiala liturgică a acestei perioade și slujbele din Săptămâna Patimilor.
În ajunul praznicului, în numeroase lăcașuri de cult este oficiată slujba Prohodului Maicii Domnului. Epitaful care reprezintă Adormirea Fecioarei Maria este așezat în mijlocul bisericii, iar credincioșii participă la cântări și rugăciuni speciale. Momentul încheie și Postul Adormirii Maicii Domnului, ținut în mod obișnuit în perioada 1-14 august, iar credincioșii sunt îndemnați să marcheze această zi prin rugăciune, împăcare, generozitate și apropiere față de familie.”, a adăugat Părintele Cazacu
Care este diferența dintre Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică
Sfânta Maria Mare este denumirea populară a praznicului Adormirii Maicii Domnului, celebrat pe 15 august. Ziua amintește de încheierea vieții pământești a Fecioarei Maria și de mutarea Sa la cer.
Sfânta Maria Mică este sărbătorită pe 8 septembrie și marchează Nașterea Maicii Domnului. Evenimentul este primul mare praznic din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, și este celebrat atât în biserica ortodoxă, cât și în cea romano-catolică.
Editor : C.S.
