Ministerului Apărării Naționale a anunțat că, în această noapte, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene în apropiere de Insula Șerpilor. Două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației și un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 22.55.
„Luni, 24 august, ora 22.37, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat două ținte aeriene la 25 km NV de Insula Șerpilor, ce evoluau către frontiera României.
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 22.55.
La ora 22.58, contactele au dispărut de pe radar, fiind raportate explozii pe partea ucraineană. Nu au fost detectate pătrunderi în spațiul aerian național. Vom reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile”, au transmis reprezentanții MApN.
