Peste 90.000 de locuitori din statul Nevada au fost evacuați sau sunt pe cale de a fi evacuați, potrivit autorităților, din cauza înaintării rapide a unui incendiu de vegetație major care amenință Reno, unul dintre principalele orașe din acest stat din vestul SUA.
Aproximativ 42.000 de persoane și-au părăsit deja locuințele, iar alte 45.000 au primit ordin să fie pregătite de plecare, a declarat primarul orașului Reno, Hillary Schieve, pentru CNN, potrivit AFP preluată de Agerpres.
„Dacă vi s-a cerut să evacuați, nu așteptați!”, a insistat edilul.
La recomandarea autorităților locale, școlile urmau să rămână închise luni în tot comitatul Washoe, care include zona metropolitană Reno, cu aproximativ 280.000 de locuitori.
Cei aproximativ 800 de pompieri americani mobilizați pentru stingerea incendiului, numit „Hawk Fire”, au primit sprijinul unor echipe specializate din Australia și Noua Zeelandă.
Duminică, focul ardea la doar 8 kilometri nord-vest de Reno. Incendiul a devastat peste 6.000 de hectare de la izbucnirea sa, cu o zi înainte, la poalele munților Sierra Nevada.
Șase persoane au fost rănite
Nu s-au înregistrat decese până în acest moment, însă flăcările au distrus deja case situate pe crestele munților și au provocat rănirea a șase persoane, dintre care trei salvatori, potrivit presei locale.
Incendiul „este de origine umană”, iar o anchetă este în desfășurare pentru a stabili cum a izbucnit, a declarat un oficial al pompierilor, Shane Akerson.
Peste 700 de pompieri luptă împotriva incendiului cu ajutorul autospecialelor, elicopterelor și buldozerelor.
„Condițiile de vreme caldă, uscată și cu vânt puternic ar urma să favorizeze în continuare o propagare activă a focului în următoarele 48 de ore”, au explicat luni pompierii într-un comunicat.
„Incendiul riscă să se extindă spre nord-est și nord-vest, iar situația rămâne dinamică și predispusă la evoluții rapide”, au adăugat ei.
Fotografii publicate pe platforma X de pompieri arată flăcări și nori uriași de fum pe crestele munților care domină orașul.

Stare de urgență în comitatul Washoe
Guvernatorul statului Nevada, Joe Lombardo, a decretat stare de urgență în comitatul Washoe. Incendiul „se extinde rapid și amenință locuințele și infrastructura”, se preciza în decretul emis duminică.
Reno este situat în nord-vestul statului Nevada, aproape de granița cu California și de zona turistică a lacului Tahoe, în Sierra Nevada.
Șeful pompierilor locali, Richard Edwards, a îndemnat populația să fie pregătită pentru evacuare imediat ce va fi emis ordinul sau chiar mai devreme.
„Incendiul Hawk este un eveniment foarte dinamic pentru noi, deoarece este alimentat de vânt. Incendiile propagate de vânt se extind extrem de rapid spre zonele noastre rezidențiale”, a avertizat el.
Editor : Ana Petrescu
