Petrișor Peiu, liderul senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a exclus, într-o intervenție la Digi24, posibilitatea ca partidul pe care îl reprezintă să îl susțină pe Siegfried Mureșan în Parlament, în momentul în care va veni să ceară votul de învestitură. Peiu consideră că Nicușor Dan și PSD au un plan, în așa fel încât, după ce varianta Siegfried Mureșan pică, să fie nominalizat Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru.
Liderul AUR a fost întrebat, în direct la Digi24, cum comentează apelul UDMR, de a nu cere voturile partidelor extremiste pentru învestirea Guvernului Mureșan.
„Din fericire pentru domnia sa, care are obsesia asta, nu cred că va căuta cineva voturi la AUR pentru un eventual guvern Mureșan. Trebuie să fii cel puțin masochist să bați la ușa AUR, să ceri voturi, după ce ai înjurat AUR în ultimii mai mulți ani, 2 ani cel puțin, într-un mod jenant. Nu cred că cineva se va umili atât de mult să bată la ușa noastră după ce ne-a înjurat în ultimii 2-3 ani constant. Nici pe vizor nu ne uităm dacă ne bate Siegfried Mureșan la ușă”, a fost răspunsul lui Petrișor Peiu.
Liderul senatorilor AUR a mai adăugat că nu există nicio șansă ca Nicușor Dan să declanșeze alegerile anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, întrucât are un plan cu PSD.
„Să îl numească pe Grindeanu și acesta să formeze o majoritate cu diverse partide și partidulețe și cu UDMR”, a declarat Peiu.
Petrișor Peiu a mai subliniat că AUR nu va susține un eventual guvern condus de Sorin Grindeanu.
„Exclus. O negociere cu AUR se face înainte de Cotroceni, inclusiv pe persoana prim-ministrului, pe program. De ce ar susține AUR un premier deja desemnat de Nicușor Dan fără a fi întrebat și AUR și cu un program la care AUR nu a contribuit?”, a mai transmis Peiu.
Editor : M.G.
