Aproximativ 5.000 de investiţii derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depăşind ţinta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila. Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiţii însumează peste 20 de miliarde de lei şi contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNRR.
„Am finalizat analiza documentelor depuse pe PNRR. Ceea ce înseamnă investiţiile derulate prin Ministerul Dezvoltării pe PNRR. Astăzi pot să confirm ceea ce am spus în ultimele săptămâni. Vom avea toate ţintele din toate componentele Ministerului Dezvoltării realizate. Ceea ce înseamnă că nu vom pierde niciun euro. Mai mult decât atât, o să avem câteva sute de investiţii finalizate care sunt peste ţinta asumată de România pe aceste componente”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
În municipiul Oradea au fost finalizate toate cele 32 de investiţii derulate împreună cu Ministerul Dezvoltării prin PNRR. Printre acestea se numără achiziţia a nouă tramvaie, eficientizarea energetică a 26 de grădiniţe şi şcoli, precum şi lucrări la clădirea Primăriei, bazinul municipal şi Maternitate.
„A fost o colaborare foarte bună între autoritatea locală şi autoritatea centrală şi, până la urmă, am servit cu toţii, municipalitatea şi ministerul, cetăţenii municipiului şi cetăţenii din judeţul Bihor”, a spus ministrul.
Cseke Attila a precizat că Bihorul se află printre judeţele fruntaşe, cu cel mai mare număr de contracte şi investiţii derulate prin Ministerul Dezvoltării.
Potrivit acestuia, la închiderea PNRR sunt trei categorii de proiecte. Pe lângă cele 4.976 de investiţii care contribuie la ţintele asumate, peste 600 de proiecte finalizate vor fi susţinute din bugetul de stat, ceea ce ar urma să ducă absorbţia pe componentele ministerului la aproximativ 108-109 %.
Editor : A.P.
