Preşedintele Nicuşor Dan, însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, a fost primit miercuri de preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la Castelul Praga.
Şeful statului efectuează o vizită oficială la Praga, la invitaţia omologului ceh.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Nicuşor Dan va avea întrevederi cu preşedintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babis şi cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului ceh, precum şi o întâlnire cu membri ai comunităţii româneşti.
Agenda discuţiilor va fi dedicată cooperării româno-cehe la nivel bilateral, european şi aliat, cu accent pe asigurarea securităţii Europei în faţa ameninţărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Vor fi abordate, de asemenea, teme de pe agenda europeană şi dezvoltarea legăturilor economice şi a investiţiilor, inclusiv în domeniul industriei de apărare.
Editor : B.P.
