După cum au descris-o președintele Trump și consilierii săi, graba de a retrage 12 bombardiere B-1 dintr-o bază aeriană din Marea Britanie în weekend a fost o măsură de precauție, ca răspuns la o amenințare pe care au refuzat să o descrie. Nu a fost mare lucru, a insistat Trump, iar secretarul său de Stat, Marco Rubio, a încercat să ignore acest lucru menționând că Pentagonul „realocă constant resursele acolo unde este nevoie”, scrie New York Times.
Însă pentru oricine a urmărit desfășurarea puterii americane în întreaga lume în cele șapte luni de când Trump a decis să atace Iranul, acesta a fost un alt exemplu flagrant al modului în care, de nenumărate ori, președintele și secretarul său al Apărării, Pete Hegseth, au fost forțați să retragă forțele militare care fuseseră desfășurate în Orientul Mijlociu și Marea Britanie ca factor de descurajare.
În ultimele luni, pe măsură ce conflictul s-a prelungit, războiul din Iran a ajuns să dezvăluie noi vulnerabilități enorme ale Americii, forțând schimbări pe care Pentagonul nu le avea în vedere acum un an. Dar s-a dovedit, de asemenea, o lecție amară despre consecințele neintenționate care au decurs din războiul ales de Trump.
Liderul SUA a intenționat ca atacul asupra Iranului să fie o altă demonstrație a puterii extraordinare a Armatei americane, în urma bombardamentului reușit asupra a trei situri nucleare iraniene din iunie 2025 și a răpirii președintelui Nicolás Maduro al Venezuelei din patul său din Caracas, în ianuarie.
Însă, în loc să sporească puterea americană, războiul a limitat-o. Închiderea bazelor din Orientul Mijlociu și limitarea utilizării uneia în Marea Britanie au complicat, cel puțin, enorm, logistica proiectării puterii. Bombardierele americane își pot atinge în continuare țintele, desigur, dar numai zburând din Statele Unite, necesitând mai mult timp și realimentare. Grupurile de portavioane americane pot patrula în continuare în Marea Arabiei, în afara Golfului Persic, dar acum trebuie reaprovizionate din Diego Garcia, o insulă din Oceanul Indian aflată la 3.500 km distanță, necesitând săptămâni suplimentare și costuri uriașe.
Dar, cel mai important, retragerile rapide le-au dat o lecție iranienilor – și, eventual, altor adversari – că dețin puterea de a alunga o superputere. În Europa, Trump și Hegseth se gândesc să reducă forțele americane conform termenilor și programului lor. În Orientul Mijlociu și Marea Britanie, le-a fost forțată mâna să acționeze.
Oficiali americani și britanici au declarat luni că bombardierele au fost evacuate în grabă din baza britanică după ce comandanții au primit informații specifice și credibile conform cărora agenți susținuți de Iran plănuiau să lanseze atacuri cu drone împotriva aeronavelor și a trupelor americane chiar din afara gardului.
Presupușii complotiști ar fi putut fi inspirați parțial de un atac îndrăzneț lansat de Ucraina împotriva Rusiei anul trecut, când a introdus ilegal drone în inima Rusiei și le-a lansat din camioane. Atacurile au avariat sau distrus peste 10 aeronave.
Acesta și alte atacuri au recalibrat înțelegerea Pentagonului asupra vulnerabilităților militare. Dintr-o dată, menținerea forțelor în afara razei de acțiune a rachetelor nu mai este suficientă. Dronele și armele cibernetice au remodelat câmpul de luptă.
Președintele spune pe bună dreptate că întreaga Marină a Iranului a fost scufundată în acțiunea militară inițială, iar forțele sale aeriene învechite sunt în faliment. Iar țara se află la limita economică, paralizată de blocada navală care a redus exporturile de petrol la minimum.
Însă acest lucru nu i-a împiedicat pe iranieni să forțeze aeronavele și personalul american să părăsească bazele lor odinioară sigure – din ce în ce mai departe de Iran. Personalul american a fost evacuat din bazele din Bahrain, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Qatar, toate aflându-se în raza de acțiune a rachetelor și dronelor iraniene. Unele dintre aceste baze au fost atât de grav avariate încât în interiorul Pentagonului există puțin interes pentru reconstrucția lor; acestea vor fi mutate mai departe, dacă Congresul acordă finanțarea.
Căile navigabile sunt o poveste mai complexă. Însă Statele Unite nu au putut garanta „libertatea navigației” prin Strâmtoarea Ormuz sau prin anumite părți ale Mării Roșii. Și, în ultima jumătate de secol, aceasta a fost o justificare centrală a SUA pentru o prezență continuă în Orientul Mijlociu.
Dana Stroul, cel mai înalt oficial al Pentagonului pe probleme de politică în Orientul Mijlociu în timpul administrației Biden, a declarat că transferul brusc al celor 12 bombardiere înapoi în Statele Unite ar putea avea ramificații interne și externe.
„O decizie atât de pripită perturbă profund planificarea operațională și moralul forțelor”, a declarat Stroul, aflată în prezent la Institutul de Politică privind Orientul Apropiat din Washington.
„Ceea ce este mai îngrijorător este că, la nivel strategic, iranienii vor internaliza probabil o lecție periculoasă – aceea că, demonstrând capacitatea de a se apropia de bazele militare americane mult dincolo de Orientul Mijlociu, Trump poate fi împins în direcția opusă”, a explicat ea.
Trump și apărătorii săi au o narațiune foarte diferită a evenimentelor. În campania electorală pentru alegerile de la jumătatea mandatului, el a portretizat Iranul ca fiind în pragul colapsului, moneda sa prăbușindu-se vertiginos. Blocada navală asupra tuturor transporturilor în și din Iran, insistă el, sufocă țara și o va forța să încheie o înțelegere. Orice descriere a progresului Iranului, insistă el, este „știre falsă”, propagată de organizații de știri care scriu despre penuria de muniții și alte eșecuri, deoarece sunt neloiale față de țară.
Pentru prima dată, oficialii iranieni au recunoscut dificultățile economice. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a menționat săptămâna aceasta că Iranul are un nou ministru al petrolului, apoi a întrebat pe rețelele sociale: „Având în vedere că Iranul nu a încărcat niciun baril de țiței pe o navă din 25 august, ce gestionează ministrul petrolului?”
Mai mult, oficialii administrației descriu evacuările drept măsuri prudente, pe termen scurt. Și este posibil ca bombardierele B-1 deportate în grabă să se întoarcă la baza aeriană RAF Fairford, care a fost un pilon al cooperării militare americano-britanice încă de la construirea sa în pregătirea invaziei de Ziua Z din 1944. Chiar dacă amenințarea împiedică întoarcerea, oficialii Forțelor Aeriene insistă că își pot îndeplini misiunile pe termen lung din bazele din Statele Unite.
Pentagonul vrea să ia în considerare noi baze în Israel și Iordania, dar acestea ar necesita aprobarea Congresului și ar dura ani de zile pentru a fi modernizate sau construite din nou. Când Hegseth a vorbit cu soldații miercurea trecută, nu a menționat distrugerea bazelor din Orientul Mijlociu. În schimb, a vorbit despre punerea statelor în competiție pentru o nouă și vastă bază în interiorul Statelor Unite.
Acesta nu era planul când Trump a anunțat atacul asupra Iranului pe 28 februarie. Trump aștepta o victorie în câteva zile, apoi în cinci sau șase săptămâni. El a cerut o „capitulare necondiționată”, iar la trei săptămâni de conflict a declarat înfrângerea totală a Iranului. Joia trecută, a spus că Iranul se va retrage „imediat după alegeri”.
În schimb, Iranul a bombardat baze americane din Orientul Mijlociu ca represalii, forțând numeroase trupe americane să se mute în hoteluri și spații de birouri din regiune, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la pregătirile administrației Trump pentru război.
Iranul a aflat unde erau cazați mulți dintre soldați, unii în hoteluri neprotejate, și a început să-i vizeze și pe ei. Nu au fost doar ținte militare: și stația CIA din Arabia Saudită a fost lovită, deși încă nu este clar dacă iranienii au vizat-o sau au avut noroc lovind un complex diplomatic.
Multe dintre cele 13 baze militare principale din regiune folosite de trupele americane au devenit rapid nelocuibile, cele din Kuweit, vecin cu Iranul, suferind probabil cele mai mari pagube.
Șase militari americani au fost uciși într-un atac asupra portului Shuaiba, care a distrus un centru de operațiuni tactice al armatei. Dronele și rachetele iraniene au vizat, de asemenea, baza aeriană Ali Al Salem, avariind structurile aeronavelor și rănind personalul, și tabăra Buehring, avariind instalațiile de întreținere și alimentare cu combustibil.
În Qatar, Iranul a atacat baza aeriană Al Udeid, sediul regional aerian al Comandamentului Central al SUA, avariind un sistem radar de avertizare timpurie. În Bahrain, o dronă de atac iraniană unidirecțională a lovit echipamente de comunicații de la sediul Flotei a Cincea a SUA. La baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită, rachetele și dronele iraniene au avariat echipamente de comunicații și mai multe avioane-cisternă de realimentare.
„Acum, Iranul „adoptă o strategie față de Statele Unite definită prin escaladare și ofensivă continuă”, a scris în revista Foreign Affairs la începutul acestei luni Mohammad Ayatollahi Tabaar, profesor asociat de afaceri internaționale la Școala de Guvernare și Serviciu Public Bush din cadrul Universității Texas A&M.
„Asta înseamnă că nici nu va menține cursul și nici nu va face compromisuri cu Washingtonul”, a adăugat el. „În schimb, va începe să facă și mai mult pentru a afecta economiile partenerilor regionali ai Statelor Unite și pentru a decima piețele energetice globale, precum și pentru a-și extinde atacurile asupra infrastructurii militare americane.” El a prezis că ar putea încerca să cucerească unele dintre bazele americane în mare parte abandonate din țările arabe din Golf, deși până acum a evitat orice astfel de acțiuni terestre.
Senatorul Christopher S. Murphy, democrat din Connecticut și membru al Comisiei pentru Relații Externe, a vizitat regiunea Golfului Persic săptămâna aceasta pentru a vedea pagubele și a declarat pe rețelele sociale că i s-a refuzat accesul în baza Al Udeid. Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că Murphy fusese avertizat înainte de călătorie că nu va avea acces la bază, ca urmare a restricțiilor impuse de Hegseth la începutul războiului.
Subiectul bazelor americane este atât de sensibil pentru Pentagon, încât acesta a refuzat să ofere Congresului estimări ale costurilor pentru repararea sau reconstrucția instalațiilor, despre care parlamentarii au spus că ar putea costa zeci de miliarde de dolari. Nu este clar ce motivează refuzul de a discuta subiectul, deși un preț atât de mare ar putea deveni material politic pentru candidații care se opun războiului.
În schimb, există acum o planificare serioasă la Comandamentul Central, care supraveghează operațiunile militare din Orientul Mijlociu, pentru a repoziționa și remodela instalațiile sale din regiune.
„Costurile financiare au continuat să crească cu miliarde în fiecare lună, chiar dacă administrația refuză să recunoască criza munițiilor cu care ne confruntăm sau să admită costurile de reconstrucție a bazelor puternic avariate de Iran”, a declarat luna trecută senatorul Jack Reed din Rhode Island, democratul cu cel mai înalt rang din Comisia Forțelor Armate.
Editor : Ș.R.
About the Author
