Alimentația, hidratarea și stilul de viață influențează funcționarea colonului și echilibrul microbiomului intestinal. Dr. Claudia Manea-Mahu, medic primar gastroenterologie și medicină internă, a detaliat pentru Digi24.ro ce alegeri alimentare și obiceiuri zilnice susțin sănătatea digestivă, dar și care sunt simptomele ce necesită o evaluare medicală.
Sănătatea intestinului nu se rezumă la digestie. Bacteriile care îl populează participă la procese importante pentru organism, inclusiv la funcționarea sistemului imunitar, ceea ce explică interesul pentru rolul microbiomului în starea generală de sănătate.
Ce este colonul și ce rol are în organism
„Colonul reprezintă ultima parte a intestinului și îndeplinește un rol important în eliminarea reziduurilor de care organismul nu mai are nevoie. Disbioza, adică dezechilibrul florei intestinale, poate afecta funcționarea acestuia. În asemenea condiții, anumite substanțe care ar trebui eliminate pot fi reabsorbite, proces ce poate contribui la apariția sau menținerea unor afecțiuni cronice, inclusiv a unor boli de piele și afecțiuni inflamatorii intestinale.
Echilibrul florei intestinale poate avea legătură atât cu starea generală de sănătate, cât și cu dispoziția. Totodată, microbiomul intestinal joacă un rol important în funcționarea sistemului imunitar, astfel încât sănătatea colonului este strâns legată de echilibrul general al organismului.”, a explicat Dr. Claudia Manea-Mahu, medic primar gastroenterologie și medicină internă
Ce alimente susțin sănătatea intestinului
„O alimentație care susține sănătatea intestinului presupune, în primul rând, un aport suficient de fibre. Pentru un adult sănătos, recomandarea generală este de aproximativ 30 de grame pe zi. Cantitatea ar trebui însă crescută treptat, mai ales dacă dieta obișnuită a fost săracă în fibre.
Acestea contribuie la formarea scaunului și la creșterea volumului său, favorizând menținerea unui tranzit intestinal normal. Totodată, o parte dintre ele este fermentată de bacteriile benefice din colon, care produc acizi grași cu lanț scurt, inclusiv butiratul, un compus important pentru sănătatea mucoasei colonice.
Legumele, fructele, leguminoasele și cerealele integrale sunt principalele surse de fibre.
Într-o farfurie echilibrată, legumele pot reprezenta aproximativ jumătate din cantitate, fiind recomandată o selecție cât mai variată. Spanacul, broccoli și mazărea sunt câteva exemple, iar fasolea, lintea, năutul, ovăzul și quinoa pot completa aportul de fibre. Dintre fructe, prunele pot susține tranzitul intestinal, în timp ce fructele de pădure, precum afinele, furnizează fibre și antioxidanți. Avocado constituie, la rândul său, o sursă bună de fibre.
Pentru sănătatea intestinului contează și diversitatea alimentară. Pe lângă fibre, unele alimente furnizează prebiotice, substanțe care servesc drept hrană pentru anumite bacterii benefice din microbiom. Printre principalele surse se numără usturoiul, ceapa, prazul, sparanghelul, bananele mai puțin coapte și ovăzul.
Totodată, alimentele fermentate care conțin probiotice pot contribui la susținerea microbiomului intestinal. Iaurtul, chefirul și unele murături preparate în saramură pot fi incluse într-o alimentație variată.”, a adăugat specialistul
Obiceiuri care susțin tranzitul intestinal
„Pe lângă alimentație, câteva obiceiuri simple pot contribui la menținerea unui tranzit intestinal normal. Mișcarea este unul dintre acestea, fără să presupună un efort fizic intens. Aproximativ 30 de minute de mers alert pe zi pot fi suficiente pentru a susține motilitatea intestinală.
La fel de importantă este respectarea unui program cât mai regulat pentru mersul la toaletă, fără amânarea repetată a nevoii de a elimina scaunul. Dimineața, după trezire și consumul unei băuturi, reflexul gastrocolic poate favoriza în mod natural această funcție.
Contează, de asemenea, regularitatea meselor și felul în care mâncăm. Este de preferat să luăm masa fără grabă, să mestecăm bine alimentele și să acordăm atenție senzației de sațietate. Acest principiu, cunoscut drept «mindful eating», poate ajuta și la evitarea consumului excesiv.
Hidratarea este esențială pentru buna desfășurare a tranzitului, mai ales când aportul de fibre crește. În absența unei cantități suficiente de lichide, acestea nu își pot îndeplini la fel de eficient rolul în formarea unui scaun moale și ușor de eliminat.”, a mai precizat sursa Digi24.ro
Factori care pot afecta sănătatea intestinului și a colonului
„Alimentele ultraprocesate, produsele cu un conținut ridicat de aditivi și excesul de zahăr rafinat pot favoriza apariția disbiozei și pot contribui la menținerea unui proces inflamator. Totodată, consumul frecvent și în cantități mari de carne roșie și mezeluri nu este recomandat.
Stilul de viață are, la rândul său, un rol important. Lipsa activității fizice poate reduce motilitatea intestinală, iar stresul cronic poate influența funcționarea sistemului digestiv. Sedentarismul și încetinirea tranzitului pot favoriza stagnarea materiilor fecale în colon și apariția constipației.
Un alt factor este utilizarea nejustificată sau excesivă a antibioticelor. Deși sunt necesare pentru tratarea anumitor infecții bacteriene, aceste medicamente pot afecta și bacteriile benefice din intestin, modificând echilibrul microbiomului.
Consumul excesiv de alcool și fumatul pot avea, de asemenea, efecte negative asupra sănătății digestive și ar trebui limitate.”, a mai explicat specialistul
Semnale care pot indica o problemă la nivelul colonului
„Schimbările bruște ale tranzitului intestinal și alternanța dintre diaree și constipație, mai ales dacă persistă câteva săptămâni, se numără printre semnalele de alarmă care ar trebui să ne determine să mergem la medic. Prezența sângelui în scaun impune, de asemenea, un consult.
Scăderea în greutate fără o cauză aparentă și balonarea persistentă sunt alte simptome care nu trebuie ignorate și care pot necesita o evaluare medicală.
Prevenția și screeningul au un rol important în depistarea precoce a unor afecțiuni colorectale. Testarea pentru sângerări oculte în scaun este o metodă simplă, disponibilă inclusiv prin intermediul medicinei primare. La rândul său, colonoscopia reprezintă o investigație importantă în cadrul programelor de screening, în funcție de vârstă și de factorii individuali de risc”, a conchis Dr. Claudia Manea-Mahu, medic primar gastroenterologie și medicină internă
