Luca Niculescu a explicat la Digi24 ce pârghii există pentru scăderea cheltuielilor bugetare, în așa fel încât să nu afecteze nivelul de trai al românilor, ba chiar să fie îmbunătățit, dar și ca România să se încadreze în ținta de deficit asumată. Premierul desemnat a spus că pe lângă colectarea mai bună a TV-ului, mai sunt fondurile de coeziune europene și fondurile de investiții care vor veni în România după aderarea la OECD.
„Este extrem de important ca România să fie o țară predictibilă și să își asume angajamentele pe care și le-a luat. După cum știți, aveam un deficit foarte mare, l-am mai redus, trebuie să continuăm să reducem. În același timp, trebuie să arătăm că există posibilități de a lucra și pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor. Deci trebuie să fim atenți la aceste două aspecte. Pe de o parte, să continuăm pe o traiectorie corectă de reducere a deficitului, pentru că dacă nu o faci, există o posibilitate ca investitorii să te privească cu și mai multă reticență. În același timp, știu condițiile grele în care trăiesc românii. Am văzut și la dumneavoastră la televizor, am văzut cum se exprimau astăzi, am văzut ce își doreau ei și ce așteptări au de la guvern. Noi trebuie să ținem seama de asta”, a spus Luca Niculescu la Digi24.
Am avut multe întâlniri și le mulțumesc celor cu care m-am întâlnit, pentru că am vorbit cu ministrul Finanțelor, cu guvernatorul Băncii Naționale, cu alți responsabili atât din lumea politică, din cea sindicală.
„Într-adevăr, senzația, și nu numai senzația, cifrele o arată foarte clar: avem deficit după 8 luni de 2,89%. Dar sunt și unele cheltuieli care ar trebui să vină pe finalul anului, deci să vedem cum sunt la sfârșitul anului. Dar eu sunt optimist că vom rămâne în cifra de deficit pe care ne-am propus-o, care este asumată, și acesta este un semnal foarte important pentru piețele internaționale. Știu că românii nu trăiesc cu piețele internaționale, dar dacă acestea nu au încredere în noi, România – cum se finanțează în bună parte de pe aceste piețe – dacă acestea nu au încredere în noi, înseamnă dobânzi și mai mari, înseamnă un cost al vieții și mai mare. Deci e important să ne respectăm acest angajament”, a punctat premierul desemnat.
„Există programe de relansare economică, există investițiile.”
Invitat să comenteze modul în care trebuie reduse masiv cheltuielile bugetare pentru a ne încadra în țina de deficit propusă, Luca Niculescu a spus că „există mai multe pârghii”.
„Există reducerea cheltuielilor pe de o parte, există creșterea colectării pe de altă parte. România este țara din Europa cu cea mai mare diferență între TVA-ul pe care ar trebui să-l încaseze și cel pe care îl încasează. E o diferență de 20% față de media europeană. Este țara din Europa care colectează cele mai puține venituri fiscale din buget, o medie de 28-29% față de o medie europeană de 37-38%. Noi, dacă ajungem la media europeană, acest deficit dispare. Deci avem o plajă unde putem lucra, în așa fel încât să nu tăiem, să nu creăm impresia că vom intra masiv cu tăieri. În schimb putem îmbunătăți colectarea, putem digitaliza și mai bine ANAF-ul. ANAF-ul deja a început să lucreze mai bine, dar va putea lucra și mai bine”, a adăugat acesta.
„Există fondurile europene, nu neapărat PNRR-ul care se închide anul acesta, dar există fondurile de coeziune și acolo absorbția poate fi crescută. Deci există speranță și din aceste pârghii. Există programe de relansare economică, există investițiile. Dacă intrăm în OECD, organizația de care m-am ocupat în ultimii ani, volumul investițiilor care va veni în România va fi mai mare decât a fost până acum, pentru că sunt multe fonduri mari de investiții, cele mai mari fonduri de investiții din lume nu investesc decât în țări care au această etichetă, că sunt membre ale OECD. Deci sunt motive rezonabile de speranță”, a concluzionat Luca Niculescu.
Editor : Liviu Cojan
