Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat vineri, la emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24, despre procesul de aderare al României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). „Suntem foarte aproape”, a dezvăluit Luca Niculescu. „Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm și pe care-l vom rezolva. Dacă vom avea guvern, va fi mai simplu”, a precizat Luca Niculescu.
Sunt 8 state care aspiră să intre în OCDE, iar România este prima dintre ele care a terminat procesul de aderare, spune Luca Niculescu.
„Suntem foarte aproape.(…) Este proiectul meu de suflet de care m-am ocupat și mă ocup în zilele acestea. Este clubul țărilor dezvoltate din lume, clubul țărilor democratice dezvoltate din lume. În primul rând, sunt 38 de state în clipa de față, de pe mai multe continente: Europa, America de Nord, câteva din America de Sud, Australia, Noua Zeelandă… Dar îți aduce mai multe investiții, îți aduce mai ales o guvernare mai bună. Este cea mai bună școală de guvernare care există în lume. S-au făcut peste 100 de reforme în România în cadrul acestui proces de aderare. Și foarte important — și poate că acesta a fost unul dintre motivele pentru care domnul președinte Nicușor Dan s-a gândit la mine —, am lucrat, împreună cu echipa de la Ministerul Afacerilor Externe, am lucrat cu toate… aproximativ toate partidele politice, cu toate instituțiile din România și, dacă vreți să spun și acest lucru, în clipa de față sunt 8 state care aspiră să acceadă, să intre în OCDE. România este prima dintre ele care practic a terminat procesul de aderare. Tehnic vorbind, suntem gata”, a explicat, pentru Digi24, Luca Niculescu.
Rezolvarea crizei politice este următorul pas pentru a încheia procesul de aderare.
„Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm și pe care-l vom rezolva. Dacă vom avea guvern, va fi ceva mai simplu.
Pentru că mai trebuie făcute niște eforturi și le vom face cu un guvern cu puteri depline. Există o discreție când vorbești despre procese care sunt încă în curs. Dar ce vreau să spun este că România, atunci când vrea, poate. Deci suntem 8 țări, România e pe primul loc. Și asta au făcut-o instituțiile din România, care nu sunt întotdeauna foarte felicitate, au făcut-o partidele politice din România — pentru că, foarte sincer, dacă n-am fi avut sprijinul tuturor oamenilor politici, tuturor premierilor care au fost la putere în acești 4 ani, tuturor partidelor din coaliție, Parlamentului României, unde există o comisie specială care făcea în așa fel încât proiectele de lege care aveau legătură cu OCDE să treacă, nu s-ar fi întâmplat asta”, a precizat Niculescu.
„Aș spune că partidele au știut despre ce este vorba, dar și-au dat seama că este un proiect de țară. Așa cum a fost aderarea la NATO, așa cum a fost aderarea la Uniunea Europeană, și-au dat seama că acest lucru înseamnă bine, înseamnă mult bine pentru România, mult bine pentru români. Și cred că de aceea ne-au sprijinit”, a adăugat Niculescu.
Editor : A.P.
