Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical, relatează Reuters.
Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, a fost internat marţi la spitalul Gemelli din Roma pentru o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unei formaţiuni la plămân pe care medicii au descoperit-o în cadrul unui control medical recent.
Operaţia de marţi a durat aproximativ 90 de minute şi s-a desfăşurat cu succes, fără complicaţii, a declarat Vaticanul.
Papa s-a trezit în condiţii normale şi se odihneşte în salonul său de spital.
Vaticanul declarase anterior că se preconizează ca papa să petreacă o săptămână în spital pentru recuperare.
„Pentru a asigura o rezecţie radicală, lobul inferior al plămânului drept a fost extirpat folosind o tehnică video-asistată”, se menţionează în comunicatul transmis de dr. Luigi Carbone şi al profesorului Stefano Margaritora şi difuzat de Biroul de Presă al Sfântului Scaun.
Chirurgii au extirpat lobul inferior al plămânului drept al Papei.
Ţesutul examinat în timpul operaţiei a confirmat diagnosticul suspectat în urma testelor efectuate anterior, menţionează comunicatul. „O examinare histologică intraoperatorie a confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar, aşa cum se suspectase în urma examinărilor preoperatorii”, au declarat medicii.
Editor : Liviu Cojan
