Poliția militară din Polonia investighează descoperirea unor fragmente ale unui obiect zburător, cel mai probabil o dronă poloneză, găsit marți pe o plajă de la Marea Baltică. Autoritățile au anunțat miercuri că primele indicii sugerează că acesta ar putea proveni de la o dronă de testare, relatează Reuters.
Potrivit postului privat de radio RMF FM, un trecător a observat pe plajă un obiect care semăna cu o dronă și a alertat poliția. La fața locului au intervenit ulterior genişti militari și echipe ale altor servicii.
Primele verificări arată că fragmentele ar putea aparține unei drone de testare a unui institut polonez de tehnologie pentru aviația militară, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării. Acesta a precizat că investigația este în desfășurare.
Polonia, cel mai mare stat membru NATO de pe flancul estic al Alianței, se învecinează cu Ucraina. Mai multe incidente care au implicat incursiuni în spațiul aerian din regiune au alimentat temerile privind extinderea războiului din Ucraina dincolo de granițele NATO.
Marți seara, poliția militară a anunțat pe platforma X că investighează circumstanțele în care au fost descoperite fragmentele unui obiect zburător neidentificat. Acestea au fost găsite pe 13 octombrie 2026, în jurul orei locale 18:30, pe plaja din Karwia, în districtul Puck.
Editor : Ana Petrescu
