Jurnalista, scriitoarea și activista Gloria Steinem a murit la vârsta de 92 de ani, în locuința sa din New York, înconjurată de apropiați. Timp de peste o jumătate de secol, ea a militat pentru egalitatea în drepturi, drepturile reproductive ale femeilor și numeroase alte cauze sociale.
Într-o postare pe Instagram, fundația sa a precizat că Steinem „s-a stins în pace” în locuința sa din New York, „înconjurată de mulți dintre cei care au iubit-o”.
Scriitoare și editoare de revistă, Steinem a cofondat în urmă cu peste 50 de ani Women’s Action Alliance, o organizație dedicată combaterii sexismului, scrie BBC. Și-a început cariera de jurnalistă la New York, iar ulterior a cofondat revista Ms., una dintre primele publicații care au abordat problemele femeilor dincolo de subiectele tradiționale legate de gospodărie și frumusețe.
În anii 1970, Steinem a devenit una dintre principalele voci ale campaniilor pentru drepturile reproductive ale femeilor, alături de numeroase alte cauze. La vârsta de 22 de ani, a făcut ea însăși un avort ilegal la Londra, iar ani mai târziu a salutat hotărârea Curții Supreme a SUA din 1973 în cazul Roe v. Wade, care a consacrat la nivel constituțional dreptul femeilor la avort. Aproape o jumătate de secol mai târziu, Steinem avea să asiste și la anularea acestei decizii.
De asemenea, s-a pronunțat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex și pentru egalitatea în drepturi și salarizare a femeilor și a militat împotriva pedepsei cu moartea și a mutilării genitale feminine. Fundația sa a transmis că Steinem „a continuat să lupte pentru egalitate până la sfârșit”.
Cine a fost Gloria Steinem
Născută la 25 martie 1934, în Toledo, Ohio, Gloria Steinem a avut o copilărie dificilă și nu a urmat cursurile școlare cu regularitate până la vârsta de 12 ani.
După terminarea facultății, la sfârșitul anilor 1950, a plecat în India cu o bursă de cercetare și a petrecut acolo doi ani, implicându-se în diferite activități. Printre acestea s-a numărat sprijinirea femeilor din sate pentru organizarea unor proteste nonviolente împotriva politicilor guvernamentale, experiență care i-a trezit interesul pentru activismul la nivelul comunităților locale.
La începutul anilor 1960, s-a mutat la New York pentru a-și începe cariera de jurnalistă independentă. Momentul care a propulsat-o în atenția publicului a fost o investigație despre condițiile de muncă ale angajatelor Playboy Bunny. Ulterior, a devenit editorialistă la New York Magazine, înainte de a fonda revista Ms., în 1972.
„Cel mai mare dar al Gloriei a fost capacitatea ei de a-i asculta pe ceilalți, de a-i face să simtă că sunt văzuți și auziți. Cuvintele, acțiunile și exemplul ei le-au dat oamenilor permisiunea de a fi cea mai autentică versiune a lor. Gloria a trăit fidelă spiritului său independent, întotdeauna cu curiozitate și cu un extraordinar simț al umorului”, a transmis fundația.
Potrivit acesteia, Steinem și-a petrecut ultimii ani scriind și trăind în mijlocul comunității, primind oameni în casa sa pentru „Talking Circles”, întâlniri de dialog a căror tradiție va continua.
Dorința sa ca locuința să devină un centru pentru mișcările dedicate justiției sociale, precum și viitoarea sa carte, „An Unexpected Life”, se numără „printre numeroasele daruri pe care Gloria le-a oferit lumii, cu speranța că efectele lor se vor propaga de-a lungul generațiilor”, a transmis fundația.
Editor : M.I.
