Accident teribil surprins de o cameră de bord pe un drum din Mehedinți. Un șofer de 25 de ani care s-a urcat beat la volan a încercat să depășească un TIR și s-a izbit într-o mașină de pe contrasens.
Patru oameni au fost răniți în urma impactului, relatează Elena Alexandru, jurnalist Digi24.
Accidentul rutier grav a avut loc pe DN56 A, pe raza localității Recean, județul Mehedinți.
Potrivit imaginilor surprinse de camera de bord de pe autoturismul unui șofer aflat în trafic, se vede cum șoferul de 25 de ani depășește tirul, însă din sens opus venea un autoturism.
Cele două mașini s-au izbit frontal.
Patru persoane au fost rănite,șoferii celor două autoturisme, dar și doi pasageri.
Imediat, polițiștii i-au testat pe șoferi cu etilotestul și s-a constatat că șoferul de 25 de ani, cel care a intrat în depășire, consumase băuturi alcoolice.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele acestuia pentru vătămare corporală din culpă, dar și pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice.
Editor : Sebastian Eduard
