Actorul și regizorul francez Arnaud Denis a fost eutanasiat marți, în Belgia, la vârsta de 43 de ani, a anunțat avocatul său, Philippe Courtois, citat de euronews.com. Decizia de a-și pune capăt zilelor a fost luată după ce a rămas cu o dizabilitate severă în urma unei intervenții pentru o hernie inghinala.
Actorul trăia cu dureri insuportabile de când i-a fost montată o proteză din polipropilenă în anul 2023, în urma unei hernii inghinale drepte. În vârstă de 43 de ani, acesta a fost eutanasiat marți la Namur, în Belgia.
„Decizia lui Arnaud Denis a fost luată după ce s-a consultat cu trei medici din Namur. Corpul său nu-l mai ajuta. Pierduse controlul asupra lui. Moartea lui Arnaud Denis este consecința durerilor intense pe care le îndura de multe luni”, a adăugat el.
Operația a declanșat numeroase efecte secundare, care l-au determinat să facă o nouă intervenție în SUA pentru a îndepărta implantul, în aprilie 2024.
Actorul a fost diagnosticat cu encefalomielită mialgică, care s-ar fi declanșat din cauza implantului care i-a provocat o inflamație persistentă și i-a dereglat sistemul imunitar.
„Nu mai pot ieși din casă, nu am viață socială, nu mai am viață deloc. Nu mai am nimic din ceea ce înseamnă demnitatea vieții unui om. Și este din ce în ce mai rău. Trăiesc ca un bolnav de cancer în fază terminală. Medicii nu mai au ce să-mi ofere”, spunea actorul la începutul anului 2026 într-un interviu.
Văzând în eutanasie singura cale de a-și curma suferința, actorul a declarat la începutul anului: „Un om știe în adâncul sufletului când este condamnat”. Pe 18 martie, a fost internat într-o secție de îngrijiri paliative a unui spital belgian, în așteptarea aprobării cererii sale de eutanasie.
