Al doilea aeroport ca mărime din Italia, Milano-Malpensa, poartă de vineri oficial numele fostului premier Silvio Berlusconi, o decizie luată în 2024, dar care a fost contestată îndelung, chiar şi în instanţă, relatează Le Figaro.
Călătorii care sosesc la Milano-Malpensa vor fi de acum înainte întâmpinaţi într-un aeroport care poartă numele uneia dintre cele mai cunoscute – dar şi cele mai controversate – figuri ale politicii italiene recente. O ceremonie organizată vineri, 25 septembrie, la Terminalul 1 a consacrat denumirea „Aeroporto Internazionale Milano Malpensa – Silvio Berlusconi”, odată cu dezvelirea noii sigle, scrie News.ro.
Denumirea fusese, de fapt, aprobată încă din iulie 2024 de către ENAC, autoritatea italiană pentru aviaţia civilă, cu acordul Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor. Aceasta îi aduce un omagiu fostului premier şi fondator al partidului Forza Italia, care a decedat la 12 iunie 2023, la vârsta de 86 de ani.
La ceremonia de vineri au fost prezenţi, printre alţii, Matteo Salvini, ministrul infrastructurii şi transporturilor, Antonio Tajani, ministrul afacerilor externe şi actualul lider al Forza Italia, preşedintele Senatului Ignazio La Russa, precum şi Paolo Berlusconi, fratele fostului şef al guvernului.
Alegerea numelui lui Silvio Berlusconi a stârnit o opoziţie puternică la Milano. Primăria condusă de Giuseppe Sala, precum şi mai multe localităţi situate în jurul aeroportului, au sesizat tribunalul administrativ din Lombardia. Acestea au contest, în special, competenţa ENAC de a decide singură asupra acestei denumiri şi lipsa consultării cu autorităţile locale. De asemenea, acestea au ridicat problema termenului de zece ani prevăzut de obicei pentru a atribui unui loc public numele unei persoane decedate.
În luna aprilie, însă, tribunalul administrativ regional le-a respins recursurile, considerând, în special, că un aeroport, infrastructură care ţine de domeniul statului şi care răspunde unor interese naţionale şi internaţionale, nu poate fi asimilat toponimiei municipale.
În aceste condiţii, ENAC a solicitat administratorului să instaleze noile indicatoare.
Pentru pasageri, schimbarea rămâne în esenţă simbolică: codul IATA al aeroportului Malpensa rămâne MXP şi va continua, aşadar, să apară pe biletele de avion şi pe etichetele bagajelor.
Editor : A.P.
