Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi rivalul său de extremă stânga Jean-Luc Melenchon îşi consolidează primele două poziţii în preferinţele electoratului în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor din Franţa, indică un sondaj de opinie publicat miercuri, transmite Reuters.
Sondajul, realizat de agenţia Odoxa pe un eşantion de 12.000 de persoane în perioada 24 septembrie – 7 octombrie, arată că, într-un prim scenariu, Marine Le Pen ar obţine 37% din voturi. Pe poziţia a doua ar urma să se plaseze Jean-Luc Melenchon, cu 18% din sufragii, urmat de centristul Edouard Philippe (care a fost premier în mandatul preşedintelui Emmanuel Macron), cu 17% din preferinţele electoratului.
Într-un eventual tur al doilea, Le Pen l-ar învinge uşor pe Melenchon şi la o diferenţă mai mică pe Philippe, notează Agerpres.
Într-un al doilea scenariu, în care candidatul centrist ar fi Gabriel Attal (care la rândul său a fost premier în mandatul preşedintelui Macron), Le Pen ar obţine 38% din voturi, Melenchon 18,5% din voturi, iar Attal doar 11% din sufragii.
Atât Marine Le Pen, cât şi Jean-Luc Melenchon au candidat deja de trei ori în alegerile prezidenţiale din Franţa, în 2012, 2017 şi 2022. Melenchon nu a reuşit niciodată să ajungă în finală, în timp ce Le Pen a ajuns în turul al doilea în 2017 şi 2022, dar a pierdut în faţa lui Macron.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa este programat pe 18 aprilie, iar finala pe 2 mai.
Editor : B.E.
