Vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru, a transmis joi că liberalii nu vor susţine un guvern care are PSD în componenţă sau care depinde de PSD. „Dacă PSD şi AUR şi-au transmis astăzi bezele şi mesaje codate, atunci să-şi asume răspunderea. Grindeanu şi Simion să se ia de mână şi să meargă la guvernare,” se arată în mesajul liberalului.
„România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, nu de improvizații politice! Partidul Naţional Liberal, USR și UDMR susțin aceeași soluție pentru funcția de premier: Siegfried Muresan. Este propunerea asumată de cele trei formațiuni pentru un guvern reformator, pro-european și credibil.
Sub nicio formă PNL nu va susține experimente politice, neserioase, nume scoase din joben în ultimul moment sau premieri negociați netransparent, în spatele ușilor închise. La fel de clar rămâne faptul că PNL nu va susține un Guvern care are PSD în componență sau care depinde de PSD și este susținut din umbră de aceștia. Poziția noastră în această privință a fost exprimată public și fără echivoc”, a scris Alexandru Muraru pe pagina de Facebook.
PSD și AUR trebuie să-și asume răspunderea, este îndemnul liberalului.
„Dacă PSD și AUR și-au transmis astăzi bezele și mesaje codate, atunci să-și asume răspunderea. Grindeanu și Simion să se ia de mână și să meargă la guvernare. Oricum toată lumea vede că această alianță extremisto-socialistă funcționează foarte bine în Parlament”, mai scrie Muraru.
Vicepreşedintele PNL a declarat că preşedintele Nicuşor Dan are două variante.
„Domnule președinte Nicușor Dan, aveți în mână două variante. Varianta PNL-USR-UDMR cu Siegfried Mureșan premier, care va pune România pe drumul corect și altă variantă cu șobolănisme PSD-AUR, făcând din această țară patria sinecurismului, sărăciei și furtului din banul public. Cum veți alege acum, va defini mandatul dumneavoastră. Atât cât va mai rămâne din el”, a adăugat Muraru.
Editor : A.P.
