ANAF va începe verificări punctuale la companiile care au cumpărat bunuri de lux sau au realizat amenajări de agrement din bugetul societății, fără ca aceste cheltuieli să aibă o legătură justificată cu activitatea economică. Firmele care constată că au dedus nejustificat TVA ori alte cheltuieli pot depune declarații rectificative înainte de declanșarea controalelor.
Bunurile de lux înregistrate în patrimoniul societăților vor fi analizate în funcție de modul în care sunt folosite efectiv. Inspectorii vor verifica dacă acestea contribuie la obținerea unor venituri impozabile sau dacă sunt utilizate, în realitate, în interesul personal al asociaților, administratorilor ori al persoanelor apropiate acestora.
În cazul construcțiilor și amenajărilor de agrement, o atenție deosebită va fi acordată investițiilor realizate la reședințele asociaților sau administratorilor.
Dacă bunurile nu sunt folosite în activitatea economică a companiei, cheltuielile aferente nu pot fi deduse la calcularea impozitului pe profit, iar TVA nu poate fi recuperată.
Ce vor verifica inspectorii ANAF
Acțiunile vor avea la bază analize de risc realizate prin corelarea informațiilor din declarațiile fiscale, fișierele standard de control fiscal D406 – SAF-T și facturile transmise prin sistemul RO e-Factura.
Formularul D406 cuprinde informații detaliate din evidențele contabile și fiscale ale unei companii, ceea ce le permite inspectorilor să compare achizițiile declarate cu obiectul de activitate și cu veniturile obținute.
Verificările vor viza legătura dintre achiziție și activitatea firmei, corectitudinea deducerii TVA și a cheltuielilor folosite la calcularea impozitului pe profit, inclusiv amortizarea, întreținerea, combustibilul și reparațiile.
Inspectorii vor analiza și modul în care au fost tratate fiscal avantajele acordate asociaților, administratorilor sau angajaților prin utilizarea personală a acestor bunuri.
Nu toate achizițiile de lux reprezintă un risc fiscal
ANAF a precizat că simpla achiziționare a unui bun de lux sau realizarea unei amenajări de agrement nu presupune automat existența unei probleme fiscale.
Companiile care desfășoară efectiv activități de turism, agrement, închiriere, servicii hoteliere sau sportive pot deduce cheltuielile aferente dacă bunurile sunt utilizate în activitatea economică și sunt respectate condițiile prevăzute de lege.
Firmele care constată că au dedus nejustificat TVA sau cheltuieli legate de aceste bunuri pot depune declarații rectificative înainte de începerea verificărilor.
Potrivit ANAF, conformarea voluntară le permite contribuabililor să corecteze erorile cu costuri mai mici decât în situația în care obligațiile fiscale suplimentare sunt stabilite în urma unui control.
Editor : A.D.
