După o perioadă de două-trei trimestre, rezervele economisite la nivelul majorității gospodăriilor românești se vor fi epuizat. Sub povara apăsătoare a inflației, șomajului și deteriorării consistente a puterii de cumpărare pentru marea masă a populației, România va experimenta tensiuni sociale majore.
Consolidarea fiscal-bugetară propusă, cu așezarea poverii aproape exclusiv pe umerii populației vulnerabile și a clasei de mijloc din România va mări inegalitățile, va conduce la tensiuni sociale și la instabilitate economică, socială și politică. Acest proces se va suprapune deja unei societăți stresate din punct de vedere social, unei societăți rupte în trei părți, fără punți de comunicare și dialog.
Pe baza indicatorilor de avertizare timpurie analizați, consider că ipoteza conform căreia românii vor accepta – din nou, printr-o resemnare colectivă tăcută – ”curbele de sacrificiu” nu are fundament. Cifrele analizate arată că populația are o predispoziție mai redusă la ”a strânge cureaua” față de alte perioade de austeritate.
Da, există cărți, studii, articole interesante pe tema toleranței mai ridicate a românilor în fața austerității, comparativ cu alte popoare, chiar și din Europa Centrală și de Est. Sunt invocate cauze istorice și culturale, de la experiența traumatizantă a perioadei comuniste (austeritatea anilor ”80 cu raționalizarea drastică a alimentelor, energiei și bunurilor de consum de bază, frigul din case, penurie alimentară și opririle frecvente de curent). Da, sunt studii interesante de psihologie socială care arată că generațiile mai în vârstă din România tind spre resemnare și răbdare în fața greutăților, comparativ cu generațiile tinere sau cu populațiile din țări fără un trecut aspru.
Dar, așa cum voi argumenta mai jos, există semne evidente de oboseală și exasperare latentă, semne ale acumulării unei frustrări profunde în societate, care erodează coeziunea socială și încrederea cetățenilor. Toleranța socială va fi mai mică, iar protestele majore se vor vedea încă din iarna acestui an.
În luna iunie, într-una dintre ședințele grupului tehnic de la Guvern am prezentat câteva concluzii / recomandări de politici publice despre cum trebuie să arate o consolidare fiscal-bugetară corectă, justă și echitabilă. Concluzii și recomandări care decurgeau din analiza experienței consolidărilor fiscal bugetare realizate de țările UE în ultimii 20 de ani, fiind rezultatul unei documentări pe care am făcut-o pe subiect.
Una dintre concluziile principale este aceea că procesul de consolidare fiscal-bugetară trebuie să fie acceptat de populație, printr-o distribuire corectă a poverii – mai mult pe cei cu putere financiară ridicată, mai puțin pe cei fără.
Am scris în analiza Mediafax de aici că, pentru a fi optimală ”consolidarea fiscal-bugetară trebuie să asigure echitatea socială prin distribuția corectă a poverii. Că nu mai poate fi pusă povara fiscal-bugetară exclusiv pe cei cu venituri mici și medii și pe companiile corecte, care își plătesc la timp taxele și impozitele. O consolidare fiscal-bugetară durabilă și acceptată public are nevoie de justiție socială – adică împărțirea poverii ajustărilor într-un mod progresiv, protejând veniturile celor săraci și ale clasei mijlocii. Cei cu venituri mai mari să contribuie proporțional mai mult, evitând supra-împovărarea celor vulnerabili. Analizele confirmă că, fără grijă la design, consolidările tind să crească inegalitatea și să reducă ponderea veniturilor din muncă în economie, generând adversitate la reforme. Trebuie protejate grupurile vulnerabile și plasa de siguranță socială. Impactul negativ al crizei trebuie amortizat social. Economiile bugetare trebuie realizate fără a demantela “plasa de siguranță””.
Deoarece nu s-a respectat acest principiu fundamental pentru o consolidare fiscal-bugetară – acela al echității – am decis să public aici argumentele care m-au ”împins” la această recomandare.
Datele arată că ipotezele folosite în perioadele 2009-2011 și cea prezentă – acelea că ”românii înghit orice măsură de austeritate, fiind obișnuiți cu strânsul curelei” și că ”românii au așteptări scăzute, trec cu umor și resemnare peste crize” sunt structural eronate și timpul va arăta acest lucru.
Am prezentat o estimare privind dinamica indicelui de stres social (bazată pe scara Holmes & Rahe adaptată la nivelul unei colectivități precum cea a României), cu analiza indicelui de progres social și cu alți indicatori relevanți de avertizare timpurie.
Am considerat că efectele negative din timpul pandemiei suprapuse temerilor legate de criza economică, șomajul, sărăcia, deprivarea materială severă precum și tensiunile generate de evenimentele politice, războiul de la granițe dar și pesimismul cronic, critica distructivă, nemulțumirea continuă și fatalismul, generează toate un indice de stres social înalt la nivelul societății românești. Criza energetică 2022-2023 și inflația ridicată decurgând de aici au menținut aceasta tendință ascendentă.
În primul rând, estimarea privind stresul social ridicat este validată de scorul mediu / înalt obținut de România în sondajul privind emoțiile negative și stresul social, realizat de Institutul Gallup (raportul Gallup Global Emotions, 2024). În acest raport, se evidențiază că 36% dintre adulții români intervievați afirmă că au resimțit factori de stres social, mult peste nivelul Poloniei (22%), Bulgariei (29%) dar și peste scorul Germaniei, Ungariei și Ucrainei (32%), Cehiei și Franței (33%). Suntem sub Spania (38%), Italia (40%), Portugalia (41%) și Grecia 58%. Nivelul de stres și furia la locul de muncă în România sunt peste media europeană, iar tristețea la job este semnificativă.
În al doilea rând, merită analizată evoluția Indicelui de Progres Social (Social Progress Index) pentru a evalua capacitatea societății românești de a face față dificultăților. Este un indicator care estimează în ce măsură o țară satisface nevoile sociale și de mediu ale cetățenilor săi, concentrându-se exclusiv pe rezultate sociale (indice compozit, ce cuprinde 57 sub-indicatori grupați în nevoi umane de bază; acces la bunăstare socială și oportunități de progres social). România se află constant la coada clasamentului UE în termeni de progres social.
Conform Social Progress Index 2024, România a obținut un scor de 74,61 (din 100), situându-se pe locul 45 în lume (din 170 țări), ultimul dintre statele membre UE. Bulgaria are un indice de 75,73, Ungaria 77,29, Polonia 80,59 iar Cehia are 84,85 puncte. România și Bulgaria reprezintă entitățile izolate negative ale UE în ceea ce privește calitatea vieții și coeziunea socială. România are cele mai slabe performanțe la indicatori precum sănătatea (locul 83 mondial), educația de bază (loc 80) sau accesul la apă și canalizare (loc 72).
Indicele de Progres Social ilustrează vulnerabilitățile sociale ale României, o premisă îngrijorătoare pentru perioada post-austeritate. Nivelul scăzut al acestui indice sugerează că segmente largi ale populației trăiesc deja aproape de pragul de subzistență sau cu servicii publice deficitare. Capacitatea populației de a suporta noi șocuri este limitată (populația vulnerabilă nu are rezerve financiare consistente pentru subzistență sau instituții puternice care să o protejeze).
În al treilea rând, inegalitățile economice și sociale ridicate din România pot amplifica tensiunile sociale. Potrivit World Inequality Database, în anul 2025 cele mai bogate 10% dintre gospodăriile din România dețin circa 59% din averea netă totală, iar cele mai sărace 50% doar în jur de 4%. Bulgaria este la fel de inegală ca România – cele mai bogate 10% dețin în jur de 58–60% din averea națională; cele mai sărace 50 % dețin sub 5% însă în Polonia și Ungaria datele indică o pondere a celor mai bogate 10% de aproximativ 45–55% din averea totală, mai puțin decât România sau Bulgaria, iar cele mai sărace 50% dintre gospodării dețin undeva între 5-8%, mai mult decât în România și Bulgaria. Mai mult, conform ultimelor date Eurostat: 33,8% dintre copiii din România (1,3 milioane de copii) trăiesc sub pragul de sărăcie și excluziune socială (locul 3 în UE, media UE27=24,2%); 5,3 milioane români au risc de sărăcie şi excluziune socială; 3,3 milioane români trăiesc în deprivare materială severă. În anul 2024, totalul veniturilor unei cincimi din populaţia ţării (cu veniturile cele mai mari) (raportul S80/S20) era de 4,6 ori mai mare decât totalul veniturilor celor 20% de persoane cele mai sărace (cu veniturile cele mai mici). Indicele Gini – ce măsoară distribuţia inegalităţii veniturilor a fost estimat, în anul 2024, la 28%, aproape de media UE. Conform INS, veniturile băneşti ce revin pe o persoană din cele 10% cele mai bogate gospodării (venituri înregistrate statistic, oficial) sunt de 10,5 ori mai mari decât cele ce revin pe o persoană din cele 10% cele mai sărace gospodării din România. Lipsa resurselor financiare a determinat o mare parte a gospodăriilor să nu poată plăti la timp pentru consumul utilităţilor. Astfel, 39,3% din totalul acestor gospodării, 39,9% din gospodăriile din mediul urban şi 38,8% din gospodăriile din mediul rural nu au posibilitatea plăţii la timp a serviciilor legate de întreţinerea locuinţei.
Toate aceste statistici îngrijorătoare sunt tot atâția factori care au determinat politicile de creștere a veniturilor și investiții în infrastructura medicală, de educație și locală din ultimii ani. Accesul echitabil la educație, sănătate și servicii publice de bază nu îl poți asigura fără o creștere echitabilă a veniturilor și fără investiții, mai ales în zonele vulnerabile.
Astăzi, încăpățânarea de a nu accepta progresivitatea impozitării – din motive ideologice – va conduce la o acceptabilitate redusă a măsurilor de austeritate. Alternativele implementate, cu o creștere de TVA și alte măsuri ce afectează puternic și asimetric injust populația vulnerabilă, vor conduce la inegalități și mai mari și la posibile tensiuni sociale majore.
Populația va respinge noua cură de austeritate pentru cei mulți și vulnerabili. Nu cred că Guvernul se va putea baza prea mult pe ipotezele ”deconectării civice” a populației vulnerabile și pe faptul că aceasta va ”suporta în tăcere” reducerea nivelului de trai. Nici pe ipoteza slabei coeziuni civice la nivelul societății românești – este demonstrat că reducerea abruptă a nivelului de trai depășește diferențele politice. Și nici măcar pe ipoteza emigrării, ca supapă de evacuare a nemulțumirilor.
„Strângem cureaua” și „Trecem noi și peste asta” nu vor mai funcționa în România. „Curba de sacrificiu” nu va mai putea fi întinsă fără să se rupă contractul social. Reziliența românilor nu poate fi infinită, iar o guvernare care dorește o consolidare inteligentă și justă, echitabilă, ar trebui să implementeze rapid măsuri care să reducă vulnerabilitatea și stresul social.
Articolul ANALIZĂ EXCLUSIVĂ. Cristian Socol: De ce și când vor exploda tensiunile sociale în România? O analiză bazată pe indicatori de avertizare timpurie apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
About the Author
