Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu a fost sesizat după un incident la Penitenciarul Giurgiu, în care există suspiciuni privind folosirea disproporţionată a forţei de către angajaţi. Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a trimis o echipă de control la faţa locului, iar deţinutul implicat este internat la Terapie Intensivă, cu prognostic rezervat.
Potrivit ANP, conducerea Penitenciarului Giurgiu a informat instituţia, pe 20 iulie, despre un incident petrecut cu o zi înainte, în timpul gestionării unei posibile fapte de ultraj, scrie Agerpres.
Verificări după analiza imaginilor video
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dispus verificări preliminare şi a solicitat toate documentele relevante, precum şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi de dispozitivele bodycam folosite în timpul intervenţiei.
„Analiza preliminară a materialului video a evidenţiat existenţa unor indicii privind utilizarea forţei într-o manieră care impune verificări aprofundate, existând, totodată, suspiciunea întrunirii elementelor constitutive ale unor infracţiuni. În consecinţă, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus, în regim de urgenţă, deplasarea la Penitenciarul Giurgiu a unei echipe multidisciplinare, sub coordonarea Inspecţiei Penitenciare, în vederea efectuării verificărilor administrative şi a stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis ANP.
Persoana privată de libertate implicată în incident este internată în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Potrivit medicilor, prognosticul privind evoluţia stării sale de sănătate este rezervat.
Măsuri luate de ANP
Pentru a asigura desfăşurarea obiectivă a anchetei, angajaţii implicaţi au fost redistribuiţi în posturi care nu presupun contact direct cu deţinuţii. Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a înaintat o solicitare de schimbare din funcţie, care urmează să fie analizată la nivelul aparatului central.
„Administraţia Naţională a Penitenciarelor tratează cu maximă responsabilitate orice situaţie care poate constitui o încălcare a legii, a drepturilor persoanelor private de libertate sau a normelor profesionale aplicabile personalului din sistemul penitenciar. Instituţia acordă întregul sprijin organelor judiciare competente şi manifestă toleranţă zero faţă de orice conduită care contravine cadrului legal şi standardelor profesionale”, a transmis instituţia.
ANP a precizat că, după finalizarea verificărilor administrative şi în funcţie de concluziile procurorilor, vor fi dispuse toate măsurile legale şi disciplinare care se impun.
Editor : Ana Petrescu
