Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) monitorizează tranzacțiile și contractele de pe piețele de electricitate și gaze, pe fondul fluctuațiilor de preț și al problemelor de producție din România. Președintele ANRE, George Niculescu, a avertizat că operatorii care încearcă să profite de instabilitatea din piață pentru a-și majora veniturile prin practici incorecte vor fi sancționați. Declarația vine în contextul în care cele două reactoare de la Cernavodă nu pot fi repornite, iar România importă energie aproape permanent.
Nivelul Dunării a ajuns la minime istorice, situație care afectează atât centrala nucleară de la Cernavodă, cât și producția hidrocentralelor de la Porțile de Fier. La Cernavodă, cota fluviului a coborât la minus 260 de centimetri, iar repornirea celor două reactoare nu este posibilă în condițiile actuale.
Debitul scăzut a redus și producția de energie de la Porțile de Fier. Cristinel Popescu, secretarul general al Sindicatului Național Hidroenergetica, a declarat că producția instantanee era de aproximativ 120 MW la Porțile de Fier I și de 60 MW la Porțile de Fier II.
„Tendința este de scădere. Avem cel mai secetos an care a fost până acum pe Dunăre, din istoria pe care o cunoaștem, și asta a dus la o scădere a producției Porților de Fier”, a explicat acesta.
ANRE verifică tranzacțiile și contractele de pe piață
Blocajul de la Cernavodă obligă România să acopere o parte mai mare a consumului prin importuri, iar autoritățile se așteaptă ca presiunea asupra prețurilor să continue. Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi a invocat scenariul prezentat în spațiul public de Asociația Energia Inteligentă, potrivit căruia electricitatea s-ar putea scumpi cu aproximativ 20% în perioada următoare. Estimarea nu aparține ANRE.
„Toată Uniunea Europeană se va confrunta în această iarnă cu prețuri mai mari decât în 2025, însă această situație nu poate ocoli România. Vedem posibil un scenariu ca cel înaintat în spațiul public de Asociația Energia Inteligentă, care vorbește despre o creștere de în jur de 20% pentru perioada următoare”, a declarat Bușoi.
În acest context, conducerea ANRE verifică modul în care evoluează tranzacțiile, contractele și comportamentul operatorilor de pe piețele de electricitate și gaze.
„De obicei, în situațiile acestea, când există fluctuații de prețuri sau instabilitate în piață, sunt unii operatori economici care încearcă să-și majoreze veniturile prin niște practici care nu sunt tocmai ortodoxe. Monitorizăm foarte atent piața de energie electrică și de gaze naturale, tot ce se întâmplă pe piață, de la tranzacții la contracte de vânzare-cumpărare, și, în cazul în care vom observa practici neortodoxe, le vom sancționa”, a declarat George Niculescu.
În prezent, tarifele de referință pentru un kilowatt-oră de energie electrică sunt cuprinse între puțin peste un leu și aproximativ doi lei.
Tariful binom pentru gaze este încă analizat
Într-o declarație separată, făcută luni la Forumul Gazelor Naturale, George Niculescu a vorbit și despre posibilitatea introducerii tarifului binom pe piața gazelor. Un asemenea sistem presupune o factură formată dintr-o componentă fixă și una calculată în funcție de consum.
Președintele ANRE a precizat că măsura este încă analizată, deoarece ar putea reduce costurile pentru o categorie de consumatori, dar ar putea determina creșterea lor pentru alta.
„Discuția referitoare la introducerea tarifului binom este cumva încă în analiză la nivelul autorității de reglementare, din perspectiva costurilor pe care acest tarif le poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, pentru că știm cu toții că nu există nicio masă gratis. Atunci când introducem tariful binom, o categorie de consumatori poate avea un tarif mai mic, altă categorie de consumatori poate înregistra o creștere de tarif. Până la urmă, distribuitorii își vor încasa aceleași venituri în fiecare an. Pentru ei nu este important de la cine le încasează, ci ca veniturile acelea să fie încasate”, a afirmat Niculescu, citat de Agerpres.
ANRE cere investiții mai mari în rețele
Șeful ANRE a susținut că veniturile aprobate pentru distribuitorii de electricitate și gaze trebuie să se regăsească în modernizarea rețelelor. Potrivit datelor ACER citate de George Niculescu, în România au fost investiți în 2024 aproximativ 32 de euro pe locuitor în rețelele de distribuție, față de 187 de euro în Austria, aproximativ 88 de euro în Polonia și peste 90 de euro în Germania.
„Eu nu vreau să o numesc «o luptă», ci este o provocare pe care le-am lansat-o de fiecare dată când am avut ocazia. În România, în 2024, conform datelor pe care le avem de la ACER, avem 32 de euro pe cap de locuitor investiții în rețele de distribuție. Austria are 187 de euro, Polonia vreo 88, iar Germania peste 90. După Polonia, avem cea mai mare rată reglementată din Uniunea Europeană, dar la nivelul investițiilor suntem la coadă. Atâta timp cât metodologia permite investiții și chiar le stimulează, iar investițiile nu vin, atunci ne punem întrebarea de ce aprobăm asemenea tarife”, a susținut președintele ANRE.
Niculescu a arătat că o viitoare reglementare ar putea înlocui stimulentele actuale cu obiective obligatorii și sancțiuni pentru companiile care nu realizează investițiile asumate.
„Poate că o abordare viitoare ar putea fi în sensul în care nu mai stimulăm investițiile și aplicăm măsuri coercitive dacă ele nu se întâmplă. Ai două curente de filosofie pe care poți să le implementezi: cresc investițiile și primesc, așa cum este metodologia acum, un procent în plus sau stabilești un nivel de investiții mult mai mare și vii cu măsuri coercitive dacă nu se atinge. Atunci riscul nu este să rămână la o rată de rentabilitate fixă dacă nu-și depășesc investițiile, ci, din contră, să piardă”, a mai declarat acesta
