Președintele Consiliului European Antonio Costa a transmis, sâmbătă, un mesaj de solidaritate cu România după noile încălcări ale spațiului aerian românesc de către drone și a afirmat că „securitatea României este securitatea Europei” și lăudând reacția autorităților române.
„Pentru a doua oară în 24 de ore, spațiul aerian al României a fost încălcat de incursiuni ale unor drone. Felicit autoritățile române pentru răspunsul lor rapid și eficient. Suntem pe deplin solidari cu România și cu cetățenii săi. Securitatea României este securitatea Europei. Vom continua să consolidăm securitatea, reziliența și capacitatea de descurajare a Uniunii Europene, inclusiv de-a lungul frontierei sale estice”, a scris Antonio Costa pe platforma X.
Ulterior, ministra Afacerilor Externe Oana Țoiu a salutat mesajul transmis de președintele Consiliului European și a subliniat importanța solidarității europene în contextul incidentelor recente.
„«Securitatea României este securitatea Europei» este mesajul puternic şi clar transmis acum de Antonio Costa, președintele Consiliului European. Este a treia oară când un pilot român doboară drone care au intrat ilegal în spațiul aerian al Uniunii Europene. Ne bazăm pe solidaritatea europeană şi contribuim la ea responsabil. Mulțumim!”, a scris Oana Țoiu pe Facebook.
Mesajele celor doi oficiali vin în contextul unor noi incidente la granița estică a României, după ce drone au pătruns în spațiul aerian românesc, iar autoritățile au intervenit pentru neutralizarea amenințării.
Editor : Ana Petrescu
