Armata israeliană este pregătită să „termine treaba” în Fâşia Gaza, pentru a putea să golească acest teritoriu palestinian de cei două milioane de locuitori ai săi, a declarat, miercuri, 16 septembrie, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz. Ministrul israelian al Apărării, care face în mod obişnuit declaraţii de acest fel, i-a răspuns astfel unui oponent politic în timp ce în Israel se desfăşoară campania electorală pentru alegerile legislative ce vor avea loc la finalul lunii octombrie, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Respectivul oponent ironizase autorităţile după un anunţ al acestora referitor la uciderea unui comandant de brigadă al grupării palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza.
„Trei ani de război, cinci divizii care au luptat în Fâşia Gaza, şi încă există un comandant şi o brigadă (a Hamas) în Rafah?”, a întrebat Ofer Winter, candidat al unui nou partid de dreapta.
Cifrele prezentate de ministru
Israelul deja a „golit de locuitori Rafah şi 70% din Gaza” de la începutul ofensivei israeliene lansate după atacul efectuat de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023, a mai spus ministrul israelian al Apărării în răspunsul dat.
Conform aceluiaşi ministru, acordul de încetare a focului încheiat în urma medierii SUA în octombrie 2025 are o „valoare preţioasă pentru toţi israelienii”, întrucât a permis eliberarea ultimilor ostatici deţinuţi de Hamas şi include „angajamentul” Washingtonului de a dezarma mişcarea islamistă palestiniană.
„Noi toţi am înţeles că acest lucru nu se va întâmpla, iar armata este gata, atunci când ordinul va veni, să elimine Hamas, să termine treaba, pentru a putea de asemenea să punem în practică planul de migraţie”, a mai spus Israel Katz.
El a mai spus şi la începutul lunii că Israelul este pregătit să golească Fâşia Gaza de populaţia sa, dar aşteaptă undă verde din partea Statelor Unite, care, potrivit acestui ministru, trebuie mai întâi să clarifice unde vor fi trimişi cei aproxximativ două milioane de locuitori din enclava palestiniană.
Ambasadorul american în Israel l-a contrazis pe ministrul Apărării
Pe de altă parte, ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a dezminţit existenţa vreunui plan de „a deplasa persoane în afara Fâşiei Gaza împotriva voinţei lor”.
Ambasadorul a descris acest plan drept unul voluntar, afirmând că majoritatea palestinienilor doresc să plece de acolo. Aproape întreaga populaţie a Fâşiei Gaza a fost strămutată în interiorul acestui teritoriu devastat de război.
În urma atacului lansat de gruparea Hamas pe 7 octombrie 2003 asupra părţii de sud a Israelului, unde aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise şi alte 250 au fost capturate de gruparea islamistă palestiniană, armata israeliană a lansat un asediu asupra Fâşiei Gaza care continuă şi în prezent, în ciuda armistiţiului semnat în urmă cu unsprezece luni, provocând moartea a 73.670 de palestinieni – majoritatea femei şi copii, potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza.
Editor : M.C
