Coasta arctică a Rusiei are peste 24.000 de kilometri, însă o mare parte din ea este inaccesibilă întrucât face parte dintr-o „zonă de securitate a frontierei” foarte militarizată, unde nu se poate intra fără permisiune specială. Singura excepție este Teriberka, un mic sat turistic de la Marea Barents aflat la aproximativ 160 de kilometri de granița cu Norvegia.
În Teriberka se poate ajunge cu mașina, iar așezarea este deschisă tuturor turiștilor – o raritate pentru zona arctică a Rusiei. În luna ianuarie, când jurnaliștii Sky News au vizitat satul, erau doar cinci ore de lumină naturală pe zi, timp în care soarele abia se zărea deasupra orizontului.
Temperaturile coborau sub -25 de grade Celsius, iar vântul era atât de rece încât te simțeai ca și când fața îți era înțepată de ace mici și invizibile.
În ciuda climei neprietenoase, locul era plin de turiști. Pe plajă, oamenii – majoritatea din China – stăteau la coadă ca să își facă poze cu un leagăn mare de lemn.
Restaurantele serveau preparate din midii și arici de mare proaspeți, iar companiile de turism ofereau călătorii în care puteai vedea aurora boreală. Este singurul loc turistic de pe coasta unui întreg continent ce rămâne, în mare parte, inaccesibilă.
În spatele atmosferei de vacanță, însă, se simțea uneori și o anumită tensiune. „Este vreun străin aici?” a întrebat căpitanul unei bărci cu care turiștii puteau merge într-o mică croazieră.
Jurnaliștii britanici au avut voie să facă acest tur, însă prezența lor a trebuit raportată la filiala locală a FSB.
Cea mai mare concentrație de arme nucleare din lume
Teriberka se află pe Peninsula Kola, în colțul de nord-vest al Rusiei. Aici este staționată Flota militară de nord și tot aici se găsește și cea mai mare concentrație de arme nucleare din lume. Cu alte cuvinte, este piatra de temelie a securității arctice a Rusiei.
Din Teriberka, nu se observă nicio urmă a vastei prezențe militare rusești de pe această peninsulă. Singurul indiciu în acest sens se găsește pe harta regiunii, acolo se pot vedea teritorii marii marcate cu roșu: „nu intra!”
Unul dintre drumurile care duc înspre Teriberka traversează o astfel de zonă roșie. Poți circula prin ea, dar nu ai voie să ieși din mașină și să te aventurezi în afara drumului.
La fel ca împrejurimile satului Teriberka, discuțiile despre geopolitică reprezintă o „zonă interzisă” aici.
„Putem discuta despre natură, nicio problemă, dar nu vrem să vorbim despre politică”, a spus un turist rus când a fost întrebat de recentele tensiuni legate de Groenlanda. „Am venit aici să ne relaxăm.”

Vladimir Putin s-a declarat „regele nordului extrem”
Puțini oameni se pot relaxa, însă, atunci când vine vorba de regiunea arctică rusească. În ultimele două decenii, Rusia a redeschis și modernizat peste 50 de baze militare din vremea Uniunii Sovietice de-a lungul frontierei sale înghețate.
Rușii își extind flota de spărgătoare de gheață, care este deja cea mai mare și avansată din lume, iar, în luna octombrie, Moscova a testat o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară din arhipelagul Novaia Zemlia.
Vladimir Putin s-a declarat practic „regele nordului extrem”, ceea ce a pus în gardă țările NATO. Această amenințare este și motivul invocat de președintele american Donald Trump pentru a justifica nevoia de a pune stăpânire pe Groenlanda. „Dacă nu o luăm noi, o va face Rusia sau China”, a spus Trump.
„Pentru Rusia, Groenlanda nu este importantă în privința politicii sale arctice”, a spus Pavel Deviatkin, cercetător din partea Institutului Arctic, care a respins argumentele lui Trump.
„Rusia nu are investiții în Groenlanda. Rusia nu are nevoie de Groenlanda pentru propria sa securitate”, a mai spus Deviatkin, care a precizat însă că „este important de ținut minte că Arctica este întreaga frontieră nordică a Rusiei.” Altfel spus, această regiune are o miză uriașă pentru Rusia.

Riscul unei curse a înarmării în Arctica
Schimbările climatice au amplificat importanța regiunii. Topirea gheții înlătură o veche barieră naturală și lasă coasta arctică a Rusiei tot mai expusă.
Pe de altă parte, topirea gheții a deschis și calea înspre noi oportunități economice uriașe. Noi căi de transport maritim devin accesibile, precum Coridorul Maritim de Nord, care merge în paralel cu coasta arctică a Rusiei, din nordul Europei și până în Asia.
Aproape trei sferturi din rezervele dovedite de gaze naturale ale Rusiei se află în Arctica. Nu este de mirare, astfel, că Moscova încearcă să își protejeze atât de mult interesele din această regiune.
În mod surprinzător, poate, rușii nu au reacționat cu îngrijorare la amenințările lui Trump privind Groenlanda. „Nu este problema noastră”, a spus ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care a adăugat totuși că insula nu este „o parte naturală” a Danemarcei.
Experți cred că Moscova ascunde, de fapt, o profundă neliniște, având în vedere că sistemele de rachete ale Statelor Unite s-ar apropia mai mult de Rusia dacă Washingtonul ar avea acces total la Groenlanda.
„Indiferent de felul în care criza din Groenlanda se va încheia, va exista o prezență militară americană extinsă în Arctica și acest lucru va trebui inclus în planurile militare ale Rusiei”, a spus Deviatkin, care crede că situația ar putea declanșa o cursă a înarmării în Arctica.

„Nu suntem o amenințare pentru nimeni”
Pe străzile din Murmansk, cel mai mare oraș la nord de Cercul Arctic, aflat la două ore cu mașina de Teriberka, nimeni nu dă vina pe autoritățile ruse pentru tensiunile tot mai mari din regiune.
„De ce să avem nevoie de Groenlanda?”, a spus Alexei, una dintre persoanele intervievate de Sky News. „Avem o țară așa de mare și frumoasă.”
„Nu suntem o amenințare pentru nimeni”, a spus și Liudmila. „De ce sunt atât de furioși de invidie față de Rusia? Suntem, de fapt, un popor foarte bun la suflet și nu ne trebuie nimic ce aparține altora.”
Dar nu la fel se văd lucrurile și din NATO, cu atât mai puțin după ce Rusia a invadat Ucraina.
Editor : Raul Nețoiu
