Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) punctează, într-un comunicat de presă, că singura soluție pentru a ieși din criza politică este declanșarea alegerilor anticipate.
Comunicatul AUR vine după ce președintele Nicușor Dan a respins ipoteza declanșării alegerilor anticipate, dacă Siegfried Mureșan nu va reuși să obțină voturile parlamentarilor.
„Nicușor Dan prezintă alegerile anticipate drept încă o perioadă de incertitudine pentru România, după mai bine de patru luni în care consultările, negocierile și desemnările succesive de premier nu au reușit să producă o majoritate parlamentară și un Guvern stabil”, potrivit comunicatului AUR, care cuprinde declarațiile deputatului Ștefan Avramescu.
Partidul lui George Simion subliniază că Siegfried Mureșan încearcă să formeze un Guvern fără să aibă majoritate parlamentară.
„Cu alte cuvinte, Cotroceniul cere Parlamentului să găsească, după desemnare, majoritatea care nu exista înaintea desemnării și apoi le cere partidelor „să se înțeleagă”. Tot ce a spus Nicușor este un nonsens, pentru că, în realitate, refuză anticipatele de teama ca cei care l-au adus la putere să nu piardă puterea și, implicit, el să riște pierderea lamentabilă, dar legitimă, a puterii”, mai transmite AUR.
AUR amintește că a cerut declanșarea procedurii de alegeri anticipate încă din luna mai, ceea ce ar fi presupus, conform partidului, că „România ar fi avut deja alegeri și ar fi ieșit din această criză politică”.
„România nu poate rămâne blocată într-o buclă politică: consultări, desemnare, negocieri, eșec și apoi alte consultări. Un stat nu poate funcționa la nesfârșit din încercări de majorități construite după desemnarea premierului (…) Iar în timp ce la Cotroceni se negociază funcții și formule de guvernare, românii plătesc factura acestui blocaj”, subliniază AUR.
Potrivit AUR, „nu poți ieși dintr-o criză repetând la nesfârșit formula care nu a produs o majoritate”.
„Nu poți cere românilor să suporte alte luni de negocieri doar pentru ca aceleași partide să încerce, din nou, să construiască în Parlament majoritatea pe care nu o au. Soluția AUR este una democratică și constituțională: alegeri anticipate.
Dacă actuala configurație parlamentară nu poate produce o majoritate și un Guvern stabil, românii trebuie să aibă din nou dreptul de a decide. Un nou vot poate produce o nouă majoritate și un Guvern cu un mandat politic clar”, potrivit comunicatului citat.
Editor : M.G.
