Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
„Luni, 31 august, ora 16:00: deschidem circulaţia pe autostradă între Adjud şi Bacău Sud! Am fost astăzi pe şantier, unde constructorul român (UMB) finalizează ultimele detalii, şi am făcut ultima verificare înainte de deschidere. Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 km noi de autostradă. Din acel moment, drumul pe autostradă de la Bucureşti va ajunge, într-o primă fază, până la nodul rutier al VO Bacău care face legătura cu DN2F, spre Vaslui”, a transmis Cristian Pistol.
Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare, după finalizarea lucrărilor de racordare, circulaţia se va extinde până la Nodul Rutier Bacău Nord al VO Bacău (încă 4 km).
„Am ales această etapizare pentru un singur motiv: deschidem fiecare kilometru doar atunci când conexiunile lui sunt complete şi sigure. Odată cu deschiderea sectorului Adjud – Bacău Sud, se va circula pe 241,62 km din totalul celor 319 km ai A7 (Ploieşti – Paşcani), ale cărei loturi în execuţie sunt finanţate prin PNRR. Moldova îşi primeşte autostrada – şi, odată cu ea, perspective economice concrete de dezvoltare!”, a transmis şeful companiei de drumuri.
Editor : A.P.
