Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizaţi prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezenţa unui urs pe o stradă din oraş, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale.
„În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unui apel 112 privind presupusa prezenţă a unui urs în municipiul Câmpina, o patrulă de jandarmi s-a deplasat în zona indicată, pentru verificarea situaţiei. La faţa locului, jandarmii au luat legătura cu persoana care a efectuat apelul, aceasta prezentând o fotografie despre care a precizat că a primit-o prin intermediul aplicaţiei Whatsapp şi care ar fi indicat prezenţa unui urs în zonă”, se arată într-un comunicat postat, luni, pe site-ul oficial al Primăriei Câmpina.
Conform sursei citate, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că nicio persoană din zonă nu văzuse ursul pe stradă, dar şi că fotografia era generată cu ajutorul tehnologiei de inteligenţă artificială, fiind redistribuită succesiv între mai multe persoane.
„Persoanele contactate au declarat că, la rândul lor, primiseră fotografia de la alte persoane, fără a putea indica o sursă reală care să confirme prezenţa animalului în zonă”, se arată în comunicat.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a anunţat, duminică după-amiază, că a fost emis mesaj RO-ALERT pentru prezenţa unui urs în municipiul Câmpina, pe strada Al. I. Cuza.
„Atragem atenţia cetăţenilor să manifeste responsabilitate înainte de a redistribui fotografii sau informaţii alarmante pe reţelele de socializare şi aplicaţiile de mesagerie. Imaginile generate sau modificate cu ajutorul inteligenţei artificiale pot fi foarte greu de diferenţiat de cele reale şi pot conduce la răspândirea unor informaţii false, cu generarea unei stări nejustificate de panică. În situaţia în care există indicii reale privind prezenţa unui urs sau a altui animal sălbatic în localitate, cetăţenii sunt îndrumaţi să apeleze 112, furnizând cât mai exact locul şi circumstanţele în care a fost observat animalul”, menţionează Primăria Câmpina
Editor : A.P.
