Radu Miruță a anunțat luni că au fost făcuți pași pentru asocierea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București cu un investitor, o soluție care ar putea permite echipei de fotbal să promoveze în SuperLiga. Potrivit acestuia, există interes din partea unui investitor cu resurse financiare suficiente pentru nevoile clubului, însă realizarea proiectului depinde de modificarea legislației privind organizarea Ministerului Apărării Naționale.
Într-un mesaj publicat luni pe Facebook, Radu Miruță a prezentat măsurile luate pentru reorganizarea activității clubului și stadiul discuțiilor privind atragerea unui investitor.
„Pentru optimizarea activității la club am dispus mutarea coordonării activității de la Steaua către secretarul general al Ministerului Apărării”, a transmis Miruță.
Acesta susține că negocierile pentru o posibilă asociere au avansat, inclusiv cu sprijinul unui fost mare fotbalist român, al cărui nume nu a fost dezvăluit.
„Cu implicarea unuia dintre membrii generației de aur, am făcut pași pentru mult muncita și mult așteptata asociere în vederea promovării. Există interes din partea unui investitor suficient de mare pentru nevoia financiară a clubului, discuțiile începând să prindă contur”, a scris Radu Miruță.
Potrivit lui, pentru realizarea proiectului este necesară modificarea legii de organizare a Ministerului Apărării, astfel încât să poată fi înființată o societate comercială. Această formulă ar fi fost solicitată de toți potențialii investitori cu care au existat discuții până în prezent.
„Mai trebuie, însă, modificată legea de organizare a Ministerului Apărării, astfel încât să poată fi înființată o nouă societate comercială, varianta cerută în discuțiile cu toți potențialii investitori de până acum. Această etapă nu a putut fi legal parcursă în cele 5 luni de guvern interimar”, a explicat el.
În prezent, echipa de fotbal a CSA Steaua nu poate promova în prima ligă în actuala sa formă de organizare, fiind necesară o structură juridică eligibilă potrivit reglementărilor aplicabile competiției.
Radu Miruță s-a declarat încrezător că demersurile începute vor continua, indiferent de evoluțiile politice. „Am toată convingerea că lucrurile începute pentru a duce Steaua la adevăratul potențial nu vor mai putea fi oprite de nicio forță politică. Suporterii și sportivii Stelei merită asta și au puterea să ghideze politicul într-acolo”, a transmis acesta.
Editor : M.I.
