Compania rusă United Aircraft Corporation a anunțat în luna iunie că se află în curs construcția primului prototip funcțional al avionului Su-75 Checkmate (Șah-Mat), răspunsul Moscovei pentru avionul de generația a V-a F-35 produs de compania americană Lockheed Martin. Promovat ca fiind mai ieftin și mai avansat, dotat cu sisteme asistate de inteligență artificială, proiectul rusesc a fost macinat de ani de întârzieri și rămâne netestat în zbor, scrie Kyiv Post.
Rusia a prezentat pentru prima dată Su-75 Checkmate (Șah-Mat) sub formă de prototip la Salonul Internațional de Aviație și Spațiu de pe Aeroportul Internațional Jukovski, în iulie 2021.
Avion de vânătoare invizibil (stealth), monomotor, Su-75 a fost proclamat drept răspunsul Moscovei la modelul F-35 al Washingtonului, fiind destinat să înlocuiască mai multe modele din epoca sovietică, precum MiG-21 și MiG-23.
La acea vreme, era descris ca fiind „mai ușor, mai rapid, capabil să zboare la altitudini mai mari, mai manevrabil și capabil de performanțe uluitoare – conceptual, mai eficient din punct de vedere al costurilor și superior din punct de vedere tehnic” competitorilor săi, potrivit Kyiv Post.
Cinci ani mai târziu, avionul nu și-a luat încă zborul, deși corporația rusă United Aircraft Corporation a declarat în iunie că primul prototip de zbor este în curs de construcție la uzina KnAAZ din Komsomolsk pe Amur, în extremul orient al Rusiei, mai scrie sursa citată.
Întârzierea din etapa de dezvoltare îi face pe comentatori să se întrebe dacă, indiferent cât de ieftin ar fi, Su-75 are vreo șansă să concureze cu sutele de echivalente americane și chineze care zboară deja.
F-35 a efectuat primul zbor în decembrie 2006, iar variantele de serie au apărut în februarie 2011.
Unii susțin că resursele redirecționate pentru a sprijini războiul președintelui Vladimir Putin din Ucraina au contribuit la dezvoltarea prelungită și la întârzierile de producție ale modelului Su-75.
Cum se prezintă Șah-Mat din punct de vedere tehnic
Potrivit companiei producătoare, așa cum a relatat postul rus TV Zvezda, Șah-Mat are o viteză maximă de până la Mach 1,8 (2.200 km/h), o rază de acțiune de până la 2.900 de kilometri fără rezervoare externe suplimentare de combustibil și o capacitate de încărcare cu armament de până la 7.400 de kilograme.
Configurația sa stealth poate fi menținută prin transportarea a până la cinci rachete aer-aer în compartimentele interne, iar sistemele sale de zbor și navigație au fost modernizate cu cel mai recent software bazat pe inteligență artificială (AI).
Compania susține că performanțele sale le depășesc pe cele ale modelului F-35 (Mach 1,6 / 1.900 km/h), la un cost de 30 de milioane de dolari, comparativ cu 80 de milioane de dolari pentru omologul său american. Compania mai afirmă că, neavând postcombustie, va costa o șesime din costul pe oră de zbor în comparație cu F-35.
O versiune fără pilot a Su-75 a fost expusă la Dubai Airshow în noiembrie 2025, neavând cupolă pentru cockpit și prezentând o aripă modificată, precum și un fuzelaj spate revizuit în comparație cu varianta pilotată.
United Aircraft Corporation a precizat, de asemenea, că versiunea fără pilot a fost concepută pentru a funcționa ca un „coechipier fără pilot” (unmanned wingman), utilizat în combinație atât cu Su-57, cât și cu Su-75.
Această abordare răspunde unor concepte similare aflate în curs de testare în Occident.
Cu toate acestea, promisiunile companiei urmează să fie verificate, lucru ce se va întâmpla abia după ce o aeronavă reală va fi finalizată și testată – etapă despre care compania dă asigurări că va avea loc „în curând”.
Editor : B.P.
