Lilach Sheffer-Hadad privește din kibbutzul Be’eri, unde locuia odinioară, peste Gaza rasă de pe fața pământului și transformată în ruine, spre mare. Este o cu totul altă femeie decât cea de dinainte de 7 octombrie 2023, scrie The Times într-un reportaj din kibbutzul Be’eri, marcat pentru totdeauna de atrocitățile comise de Hamas, unde „politica obișnuită” nu mai are loc în prezent. Israelul organizează alegeri legislative în 27 octombrie.
Odată s-ar fi descris ca fiind o „stângistă”, spune femeia. Acum are un nou vis. „Vreau să-mi construiesc o casă nouă pe plajă”, a spus ea. „Acolo – în Gaza.”
Pentru ea, votul pentru Avigdor Lieberman, un fost ministru al apărării cu poziții dure și demagogice, ar fi fost, de asemenea, de neconceput odinioară. Acum, acesta este planul ei pentru alegerile israeliene din 27 octombrie, descrise deja ca fiind cele mai importante din istoria țării.
Alegerea ei reflectă schimbările radicale produse în politica israeliană de atacurile din 7 octombrie 2023, care au devastat comunități precum Be’eri, precum și de războaiele care au urmat.
Be’eri face parte dintr-un șir de kibbutzuri precum Kfar Aza, Nahal Oz și Nirim, care sunt întipărite în memoria colectivă a israelienilor, fiind indisolubil legate de atacurile Hamas din acea zi. Asociate atâta timp cu stânga liberală a Israelului, ele reprezintă acum o imagine a mutării spre dreapta pe care războiul din Gaza a grăbit-o.
Într-o politică „normală”, acest lucru ar fi putut avantaja coaliția de dreapta condusă de Benjamin Netanyahu. De fapt, kibbutzurile sunt și un simbol al diviziunii din cadrul „dreptului”, care ar putea încă să-l determine pe acesta să fie îndepărtat din funcție.
Pentru unii, Netanyahu este apărătorul indispensabil al Israelului.
Marți, Netanyahu a declarat că există „indicii” potrivit cărora dușmanii Israelului ar putea încerca să atace înaintea alegerilor programate pentru sfârșitul lunii octombrie, fără a oferi detalii.
„Avem indicii că, înaintea alegerilor, dușmanii noștri vor încerca să ne atace. Așadar… vă transmit un mesaj: nu vă puneți cu noi, nici acum, nici vreodată. Brațul nostru lung vă va ajunge oriunde, oricând”, a spus Netanyahu la o bază a forțelor aeriene, potrivit unui videoclip publicat de biroul său.
Pentru alții, „Bibi” este marele trădător, ale cărui defecte personale sunt strâns legate de eșecurile în materie de securitate care au dus la atacurile din 7 octombrie, când Hamas a dărâmat gardul și a ucis peste 1.000 de oameni într-o singură zi.
Așadar, pentru Sheffer-Hadad, deviza este „oricine, numai Bibi nu” – oricine care poate asigura măcar siguranța Israelului.
„Îl învinovățesc pe Netanyahu pentru tot”, a spus Nir Shani, un alt locuitor. „Este uimitor că încă nu am scăpat de el, că democrația este atât de slabă în Israel.” Fiul lui Shani, Amit, a fost răpit din Be’eri și dus în Gaza. Ulterior, s-a întors în viață.
Netanyahu a devenit prim-ministru pentru prima dată în 1996 și a îndeplinit trei mandate distincte de atunci. În cadrul sistemului politic israelian, care se bazează pe formarea de coaliții, a fost nevoit în repetate rânduri să remodeleze sistemul tradițional de partide pentru a fi reales.
În trecut, s-a aliat cu centriștii pentru a forma guverne de unitate națională. Însă, în prezent, guvernează cu ajutorul partidelor de extremă dreaptă și ultraortodoxe, care sunt anatema atât pentru stânga, cât și pentru facțiunile seculare de dreapta, precum Yisrael Beiteinu („Israelul nostru, casa noastră”) al lui Lieberman.
Partidele de stânga au fost marginalizate. În Israelul modern, nu mai este loc pentru curentul liberal. Principala provocare pentru Netanyahu provine acum din colaborarea dintre dreapta laică și centriștii precum Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major al Armatei.
Și chiar și în contextul reacțiilor negative din zonele de frontieră, sondajele arată că ar fi imprudent ca Netanyahu să fie exclus din cursă.
La granița de nord-est cu Gaza se află orașul Sderot, care nu este un kibbutz, unde un videoclip viral din 7 octombrie, în care militanți înarmați îmbrăcați în negru circulau într-un jeep alb, a avertizat țara că se pregătea o ambuscadă. Aici, Netanyahu a fost întotdeauna și rămâne extrem de popular.
„A făcut o treabă excelentă. Nu și-a dus treaba la bun sfârșit, dar asta necesită timp”, a spus Dudu, un mecanic în vârstă de 47 de ani. „Nu vom mai înghiți asta. Locuitorii din Gaza ne urăsc și noi îi urâm pe ei. Voi rămâne alături de Netanyahu, care știe că nu poate exista pace, până la capătul amar.”
Mulți israelieni îi văd defectele lui Netanyahu, dar îl susțin totuși pe prim-ministru pentru campania sa nemiloasă împotriva liderilor Hamas, Hezbollah și Iran.
„Avem noroc că îl avem”, a spus Yoav, în timp ce stătea în Sderot, bând cafea neagră tare. „Fără el, Sinwar și Nasrallah ar fi încă în viață”. Yahya Sinwar, liderul Hamas din Gaza, și Hassan Nasrallah, șeful Hezbollah, au fost amândoi uciși în războiul de după 7 octombrie.
Eizenkot și Lieberman reprezintă o formă de politică mainstream care nu ar putea fi descrisă niciodată ca fiind pro-palestiniană, dar care caută soluții în cadrul relațiilor istorice ale Israelului cu Statele Unite și Occidentul. Netanyahu se confruntă, de asemenea, cu o provocare din ce în ce mai mare din partea extremei drepte, din partea coloniștilor din Cisiordania și a susținătorilor acestora, care consideră că nu a mers suficient de departe.
Mechi Fendel, căsătorită cu un rabin și activistă foarte asumată care conduce un blocaj al camioanelor cu ajutoare îndreptate spre Gaza, a afirmat că colonizarea evreiască este singura modalitate de a face Gaza „liberă de teroriști”.
„Sper că guvernul nostru va deveni mai de dreapta”, a declarat Fendel, în vârstă de 59 de ani, de la domiciliul său din Sderot. „Netanyahu a vizitat yeshiva noastră chiar înainte de Rosh Hashanah, și a fost uimitor — a primit o ovație în picioare. Atât discursul său, cât și cel al soțului meu au solicitat din nou înființarea de localități evreiești în Fâșia Gaza.”
Fendel a adăugat că ea și soțul ei, Dov, își vor împărți voturile între Bezalel Smotrich și Itamar Ben Gvir, aliații de extremă dreapta ai lui Netanyahu din cabinet, ambii sancționați în Occident pentru incitarea la violență împotriva palestinienilor.
Fendel dorește ca Netanyahu să oprească orice efort internațional de a gestiona Gaza și chiar să pună capăt planului de pace al președintelui Trump de a crea o rivieră pe litoralul palestinian.
„Ce vă trece prin cap, că o să faceți vreo rivieră pe coastă? Aia e a noastră. Nu e a voastră”, a spus Fendel, care este originară din Staten Island, New York. „Credeți că va mai fi cineva aici în afară de Forțele de Apărare Israeliene (IDF)? Nimeni din acest oraș nu dorește și nu are încredere într-o forță internațională care să-i protejeze.”
În timp ce lumea așteaptă alegerile și o intervenție decisivă din partea Statelor Unite, acest tip de opoziție atât din interiorul Israelului, cât și din Gaza a blocat „planul de pace”.
Aceasta lasă o liniște neliniștitoare în kibbutzurile precum Be’eri, care se află de-a lungul Șoselei 232, artera către sudul Israelului care a devenit un „drum al morții” în timpul atacurilor Hamas.
În teorie, acestea sunt în curs de reconstrucție. Dar locuitorii spun că încrederea în viitor depinde de politică. Amit Solvy, în vârstă de 73 de ani, care a condus reconstrucția localității Be’eri – cunoscută drept „kilometrul zero” al atacului Hamas, deoarece a suferit cele mai mari pierderi dintre toate satele – a declarat că nu vede cum s-ar putea întoarce locuitorii dacă Netanyahu ar fi reales.
„Ei știu ce vor primi, și va fi mai mult din același lucru”, a spus el. Pentru el, popularitatea de durată a lui Netanyahu în anumite segmente ale societății israeliene este o formă de iluzie.
„Bibi este un cult, un rege, un zeu”, a spus el. „Nu vine din minte, vine din instinct. Majoritatea națiunii are nevoie de un tată, are nevoie de un zeu, de cineva pe care să-l admire.”
Acest lucru nu lasă loc pentru voci mai favorabile cauzei palestiniene. „Obișnuiam să empatizez cu cei de dincolo de gard”, a adăugat Solvy. „Pentru oameni. Dar mușchii mei de empatie s-au atrofiat. Asta ne caracterizează pe toți.”
Lilach Sheffer-Hadad se bucură că palestinienii care locuiau odinioară dincolo de gardul de frontieră au fost împinși înapoi, înghesuiți de armata israeliană în teritorii din ce în ce mai mici.
Ea are în plan să se întoarcă la kibbutzul Be’eri alături de majoritatea locuitorilor în iulie anul viitor. Se teme că armata care protejează așezările israeliene de-a lungul frontierei cu Gaza ar putea fi mutată în orice moment.
„Oamenii se vor întoarce în casele în care au avut loc tragedii”, a spus ea. Încă evită să treacă pe lângă vechea ei casă, unde s-a ascuns ore întregi în întuneric pe 7 octombrie. A spus că încă mai aude țipetele și focurile de armă în coșmarurile ei.
A spus că are puține așteptări de la viitor. La fel ca Amit Solvy, nu vede decât nebunie peste tot. „Eram o persoană fericită. Acum fac totul cu furie, absolut totul”, a spus ea. „Nu am nicio speranță pentru aceste alegeri. Publicul este prost și pentru asta vom plăti. Am plătit deja o dată, dar vom plăti din nou.”
Editor : B.E.
About the Author
