Senatul a adoptat luni proiectul de lege care introduce un mecanism de recompensare financiară a angajaților din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română, în funcție de performanță. Inițiativa, care face parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), stabilește că valoarea totală a recompenselor acordate într-un an nu poate depăși 12% din fondul de salarii al fiecărei instituții.
Proiectul a fost adoptat de plenul Senatului cu 73 de voturi pentru, 11 împotrivă și 27 de abțineri. Senatul este prima Cameră sesizată, astfel că proiectul va fi transmis Camerei Deputaților, care are votul decizional.
Potrivit proiectului, personalul ANAF și al Autorității Vamale Române va putea primi recompense financiare în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță specifici activității fiecărei instituții. Acești indicatori vor fi stabiliți prin ordin al ministrului Finanțelor.
Totodată, legea prevede acordarea unor stimulente financiare pentru angajații care contribuie la constatarea și încasarea creanțelor rezultate din activitatea de control fiscal și vamal.
Valoarea totală a recompenselor acordate într-un an calendaristic nu va putea depăși 12% din sumele prevăzute pentru cheltuielile cu salariile de bază în bugetul aprobat al ANAF, respectiv al Autorității Vamale Române.
Stimulente de până la 3% din creanțele încasate
Proiectul stabilește că stimulentele financiare vor fi acordate de la bugetul de stat, prin bugetele celor două instituții, în limita a 3% din valoarea creanțelor stabilite prin titluri rămase definitive prin necontestare sau confirmate definitiv de instanță și efectiv încasate. Acest procent se va aplica exclusiv sumelor rămase definitive și încasate potrivit legii, care depășesc pragul stabilit de actul normativ.
Procedura de acordare a acestor stimulente va fi stabilită prin ordin al președintelui ANAF, respectiv al președintelui Autorității Vamale Române.
Editor : A.D.
