Kievul vrea să câștige teren într-o regiune în care, potrivit lui Kirill Budanov, Moscova și-a construit ani la rând influența prin „dezinformare, șantaj cu cereale și mercenari”. Șeful Cancelariei prezidențiale ucrainene susține că această influență este însă „mult mai vulnerabilă decât pare” și le cere diplomaților să obțină rezultate concrete.
Kievul își îndreaptă atenția spre Africa, unde vrea să câștige teren în fața Moscovei și să extindă cooperarea în domenii-cheie, de la securitate și tehnologie până la agricultură și educație. Kirill Budanov susține că influența construită de Rusia pe continent, prin „dezinformare, șantaj cu cereale și mercenari”, este mai vulnerabilă decât pare.
Diplomaţii ucraineni trebuie să colaboreze cu partenerii internaţionali pentru a obţine rezultate concrete care să consolideze frontul şi tehnologiile de apărare ale Ucrainei, a declarat Kirill Budanov, şeful Cancelariei prezidenţiale ucrainene, în cadrul reuniunii şefilor misiunilor diplomatice ucrainene cu tema „Restabilirea păcii şi reafirmarea rolului de lider al Ucrainei”, potrivit News.ro.
El a subliniat că diplomaţii trebuie să demonstreze rezultate tangibile, care să se traducă în decizii importante ale statelor partenere, contracte internaţionale şi investiţii. „Locul Ucrainei în configurarea viitoarei arhitecturi de securitate şi stabilitate depinde în mod direct de activitatea dumneavoastră în ţările în care vă desfăşuraţi misiunea”, a declarat Budanov.
Şeful Cancelariei Prezidenţiale a precizat că principala sarcină a fiecărei misiuni diplomatice ucrainene rămâne colaborarea cu partenerii pentru consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei, în special a sistemelor de apărare antiaeriană.
El consideră că diplomaţii ucraineni trebuie să promoveze proiecte de producţie comună în domeniul apărării şi localizarea unor capacităţi industriale din sectorul de apărare pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit acestuia, Ucraina are nevoie nu doar de sprijin din partea principalilor săi parteneri, ci şi de integrarea tehnologiilor şi lanţurilor de producţie din domeniul apărării prin proiecte comune şi alianţe de securitate pe termen lung. Totodată, este importantă atragerea investiţiilor străine în economia reală şi în complexul industrial de apărare, cu desfăşurarea producţiei în Ucraina.
„Preşedintele a subliniat în repetate rânduri acest obiectiv, iar acorduri în acest sens au fost deja încheiate. Construim o nouă economie, bazată atât pe tehnologii de vârf, cât şi pe standarde europene de calitate şi transparenţă”, a afirmat Budanov.
Acesta a adăugat că, în special statele africane, trebuie să devină o direcţie importantă a diplomaţiei ucrainene. „Timp de ani de zile, Federaţia Rusă şi-a construit influenţa acolo prin dezinformare, şantaj cu cereale şi mercenari. Însă această influenţă este mult mai vulnerabilă decât pare, după cum au demonstrat evenimentele recente”, a spus şeful Biroului Prezidenţial.
Potrivit lui Budanov, Ucraina trebuie să reamintească statelor africane că este unul dintre principalii furnizori ai produselor agricole esenţiale de care acestea depind.
El a precizat că principalele direcţii de cooperare cu ţările africane includ securitatea, deminarea, combaterea terorismului, exporturile de produse agricole şi tehnologii, precum şi educaţia, inclusiv atragerea studenţilor africani la studii în Ucraina.
Editor : M.I.
