Pe 16 iunie 1989, aproximativ 250.000 de oameni au umplut Piața Eroilor din Budapesta. Statul comunist îngăduia, după 31 de ani, reînhumarea lui Imre Nagy, premierul revoluției din 1956, executat în 1958 și aruncat într-o groapă fără nume. Printre vorbitori s-a aflat un student de 25 de ani, care a cerut de la tribună plecarea trupelor sovietice. Numele lui era Viktor Orbán. Discursul acela i-a deschis o carieră care avea să dureze 37 de ani.
Cariera s-a încheiat în aprilie 2026, cu o înfrângere la urne în fața partidului Tisza al lui Péter Magyar. Epilogul a venit în această toamnă. Péter Szijjártó, ministru de externe aproape 12 ani și chipul doctrinei „Deschiderii spre Est”, a devenit director la BYD, constructorul chinez de automobile. Pe 5 octombrie a fost audiat, cu ușile închise, în Comisia pentru securitate națională a Parlamentului ungar. În aceeași săptămână, guvernul Magyar a anunțat că deschide publicului arhivele poliției politice comuniste.
Ungaria arată că o democrație capturată se poate repara, iar primele unelte ale reparației sunt adevărul despre trecut și transparența dependențelor din prezent. Pentru România, lecția privește ambele fronturi.
Să începem cu arhivele. Între 50.000 și 60.000 de dosare ale colaboratorilor securității comuniste din perioada 1956–1989 vor fi accesibile într-o bază de date online, pe care orice cetățean o poate consulta. Publicarea începe pe 4 noiembrie, ziua în care tancurile sovietice au intrat în Budapesta în 1956, iar legea a fost votată în septembrie. Până acum, ungurii puteau cere doar propriul dosar sau pe cele ale rudelor apropiate. Informațiile despre sănătate, dependențe sau orientare sexuală vor fi protejate. Directorul arhivei, Bendegúz Gergő Cseh, vorbește despre „un pas istoric”, mai îndrăzneț decât cei făcuți de Polonia, Germania sau Cehia.
Evenimentele din 1989 explică de ce contează gestul. Regimul comunist ungar trăia dintr-o minciună despre 1956: revoluția fusese „contrarevoluție”, iar Nagy un trădător. În clipa în care minciuna a căzut, a căzut și legitimitatea regimului. Pe 23 octombrie 1989, la patru luni după ceremonia din Piața Eroilor, Ungaria se proclama republică. Adevărul despre trecut a funcționat atunci ca armă politică, iar sistemul de partid unic nu i-a rezistat. Guvernul Magyar folosește aceeași logică: o societate care știe cine a turnat și cui are mai puține motive să se teamă de cei care controlează astăzi informația.
Al doilea front este cel al dependențelor. Fabrica BYD de la Seghedin a primit sprijin masiv de la statul ungar și face obiectul unei anchete deschise în 2025 de Comisia Europeană privind subvenții chineze posibil ilegale. Szijjártó susține că ajutoarele s-au încadrat „cu mult” în limitele obișnuite și amintește de 2.305 investiții atrase în 12 ani. Deputatul Tisza Pál Czakó Czirbus îi răspunde că simplul fapt de a duce într-o companie privată cunoștințele acumulate în 12 ani la conducerea diplomației reprezintă un risc de securitate. Ungaria nu are nicio perioadă de pauză obligatorie pentru foștii miniștri. Ușa turnantă dintre un minister de externe și o companie chineză strategică este o vulnerabilitate de securitate, chiar și atunci când legea o permite.
Beijingul și Moscova au construit în Ungaria lui Orbán o rețea de interese care a funcționat atât timp cât deciziile se luau în cercuri închise. Noul guvern s-a mișcat prudent, dar în direcția corectă. A deblocat două capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei, după un plan în 11 puncte privind drepturile maghiarilor din Transcarpatia, și și-a declarat solidaritatea cu Bulgaria după atacurile din Marea Neagră. Statuia lui Imre Nagy, mutată de lângă Parlament în decembrie 2018, rămâne simbolul unei rătăciri care începe să fie corectată.
Trebuie să privim și spre noi. România a deschis arhivele Securității prin CNSAS în 1999 și a condamnat oficial comunismul în 2006. Dosarele colaboratorilor rămân însă accesibile cu greu, pe bucăți, prin cereri individuale și verificări punctuale, fără o bază de date publică. Între timp, un fost candidat la președinție este judecat pentru promovarea ideilor legionare și a cultului unor criminali de război, iar procesul continuă pe 13 octombrie. O societate care își cunoaște doar pe jumătate trecutul rămâne vulnerabilă la cei care îl rescriu întreg.
Ungaria a demonstrat că alegătorii pot opri deriva iliberală, fără revoluții și fără tancuri, doar prin vot. A demonstrat și că repararea cere mai mult decât o schimbare de guvern: arhive deschise, conflicte de interese scoase la lumină, alianțe reașezate. Pentru democrații din regiune, Budapesta lui Magyar a devenit un partener posibil și un laborator pe care trebuie să-l urmărim atent.
În 1989, tânărul Orbán le cerea ungurilor curajul de a obține pașnic ceea ce revoluționarii din 1956 câștigaseră prin sânge pentru doar câteva zile. Treizeci și șapte de ani mai târziu, alții îi duc la capăt discursul.
About the Author
