Comisia Europeană a publicat, marţi, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% faţă de 2024 şi de 15% faţă de 2019. În cifre absolute, acest lucru înseamnă cu 580 mai puţine decese pe drumurile europene în comparaţie cu 2024 şi cu 3.400 mai puţine în comparaţie cu 2019, informează Executivul comunitar.
În pofida progreselor înregistrate după 2019, Bulgaria (71 de decese la un milion) şi România (68 de decese la un milion), alături de Croaţia (65 de decese la un milion), continuă să raporteze cele mai ridicate rate ale mortalităţii din UE, potrivit datelor CE.
La polul opus, Suedia (19 decese la un milion) şi Danemarca (24 decese la un milion) au cele mai sigure drumuri din UE.
Datele provizorii pentru 2026 arată o tendinţă pozitivă, un număr mai mare de ţări raportând o reducere a deceselor cu peste 5% în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, decât cele care raportează creşteri ale deceselor rutiere. Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape aceste tendinţe şi să sprijine statele membre în abordarea preocupărilor emergente.
„Siguranţa rutieră înseamnă mai mult decât norme şi reglementări. Este vorba despre protejarea vieţilor şi prevenirea tragediilor care afectează familiile şi comunităţile din întreaga Europă. În Uniunea Europeană, fiecare viaţă pierdută pe drumurile noastre este una prea mare. Scopul nostru este clar: să ne asigurăm că fiecare cetăţean, oriunde ar călători şi indiferent de modul său de transport, poate ajunge la destinaţie. Aceasta înseamnă să ne facem drumurile mai sigure, să consolidăm prevenirea şi să ne asigurăm că fiecare călătorie se încheie în siguranţă”, a declarat comisarul pentru transport durabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
În data de 23 noiembrie, va avea loc la Bruxelles Conferinţa UE privind siguranţa rutieră din 2026. Evenimentul va marca punctul de mijloc al strategiei pe 10 ani a Europei de a reduce la jumătate decesele şi vătămările grave cauzate de accidente rutiere până în 2030. Câştigătorii Premiilor de excelenţă în siguranţa rutieră 2026, care sărbătoresc cele mai inspirate şi de impact iniţiative de siguranţă rutieră ale continentului, vor fi anunţaţi în cadrul evenimentului.
Editor : B.P.
